Vedem o realizare minunată: munți, păduri, ape, floră, faună, pământ, Pământul, cerul... și Univer-sul! Dar nu știm exact cine este creatorul lor - evident nu omul! Religia Creștină susține că o forță divină, adică un Dumnezeu „viu” le-a creat și rânduit pe toate, perfect. Dar, cum este posibil ca o ființă, care să ne semene, și al cărui fiu a fost trimis pe Pământ să se întrupeze în chip de om, drept mărturie, să creeze și să controleze aceste imensități incomensurabile de materie, spațiu și energie, de la micro-univers la macro-univers, iar nouă, muritorilor de rând, să ne transmită atât de puține informații despre realitățile vieții și despre viitor?
Vedem zi de zi moartea; în presă, la știri, în spitale, în stradă, în războaie – vedem crime împotriva umanității: persecuții, sclavie, tortură, exterminări - dar nu știm prea multe despre moarte, pentru că nimeni nu s-a întors „de dincolo” să ne-o descrie. Religia Creștină susține că există un loc, undeva, unde viața este veșnică și fericită, și un alt loc unde cei necredincioși și neascultători, cei care nu respectă legile Lui Dumnezeu transmise de divinitate prin oameni, sunt pedepsiți pe vecie, dar nu avem nicio dovadă și nici cum să verificăm nu avem! Dacă totul este o speculație? Câtă încredere trebuie să le acordăm oamenilor și spuselor lor despre Dumnezeu, unele dintre ele fiind nevalidate de existența noastră de fiecare zi? Cum de nu a reușit religia, să realizeze ceea ce firmele de telecomunicații o fac astăzi, zi de zi între oameni, restabilirea legăturii cu Dumnezeu? (religo, religare - care înseamnă „re-legare”, adică o legătură de restabilire a relației dintre om și Dumnezeu) Cum de nu a reușit religia să modeleze ființa umană pentru ca legile, ca de exemplu cele din Exodul, capitolul 21-23: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte,” ... sau: „cine va lovi pe altul cu o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea”, să nu funcționeze? Dar nici cele ca: „oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății.” sau „oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine va zice fratelui său: ‘Prostule!’ va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine-i va zice: ‘Nebunule!’ va cădea sub pedeapsa focului gheenei” (Marcu 5: 21-22), să formeze conștiințe? Cum se poate spune că-L iubești pe Dumnezeu, pe care nu-L vezi, dacă pe aproapele tău, pe care-l vezi, nu-l iubești? (1 Ioan 4:20-21). Unde este acel mecanism de „autoreglare”, cel care este menit de a preveni convingerile greșite, alcătuite din deprinderi, instincte sau prejudecăți și de a păstra în siguranță percepția umană despre realitatea adevărată? Totuși ceva... trebuie să fie - un Dumnezeu - dar dacă simțurile sau rațiunea nu ne pot spune nimic despre El într-un anumit fel în care să-L concepem, se poate vorbi despre încredere sau neîncredere, despre credință sau necredință sau despre „mărturie, care înseamnă să ai curajul să plătești cu viața ceea ce spui” așa cum susține Părintele profesor Constantin Necula în cartea „Sensul Vieții”? De ce există răul în lume? De ce răul nu doare? Din cauza cărui fapt omul, creat fundamen-tal bun, în viziunea creștină, poate deveni rău, chiar și fără nicio necesitate ontologică, existențială? Cum poate bunătatea și inteligența lui D-zeu, să tolereze răul nostru efemer? Sau, binele și răul sunt doar interpretări umane? Desigur legile lui Dumnezeu nu sunt similare cu cele ale lui Kirchhoff, cel care a demonstrat că suma intensităților curenților care intră într-un nod de rețea este egală cu suma intensităților curenților care ies din același nod, dar nici cu cele ale curentul electric care ipotetic s-ar chinui să ne convingă că a existat unul Edison care a inventat becul sau că telefonul ar încerca să ne demonstreze existența lui Graham Bell. Și nici creierele noastre nu sunt stații de emisie-recepție sau telefoane. Și nici dacă am stăpânii la perfecți-une Windows-ul, nu putem afirma că îl cunoaștem pe Bill Gates. Numărul Fiarei nu e frământat în același aluat cu numărul lui Avogadro și nici măcar la fel de stabil precum constanta lui Planck! „Binele și răul”, și libertatea, rămân o fundătură a gândirii filosofice, metafizice și teologice, dar într-un final, răul nu este o opțiune a libertății, ci mai degrabă un abuz al acesteia. Iar libertatea, trebuie interpretată ca libertatea de a voi! Așadar, răul și libertatea – sunt două aparente antinomii, fără care nici binele nu ar mai avea nici un sens. Totuși un om rațional din secolul XXI nu poate să citească istoria Genezei fără să-și pună o serie de întrebări de logică elementară. Cum se poate ca curiozitatea Evei să fie considerată cauza primară a intrării răului în lume, iar pedeapsa pentru spiritul investigativ al omului să fie moartea? Ce fel de etică este aceea prin care Dumnezeu creează niște ființe cu rațiune, dar se opune ca ele să investigheze cu acea rațiune dacă amenințarea de a nu mânca dintr-un pom este reală sau nu? Ce fel de moralitate este aceea în care Dumnezeu dă creaturilor sale liberul arbitru, dar de îndată ce ele își exercită acest drept le pedepsește cu o asprime extremă: moartea? Ba mai mult, pedeapsa aceasta nu se aplică numai celor implicați efectiv, Adam și Eva, ci moartea este extinsă asupra întregului neam omenesc, de la începuturi și până astăzi, ba chiar și tuturor ființelor, de la plante la animale, care nu au nicio o vină. Dacă Dumnezeu avea de gând să interzică omului cunoașterea, nu putea să îngrădească fizic sau să nu planteze pomul cunoștinței binelui și răului? Dacă Iisus avea de gând să-și țină ucenicii cu forța lână el, nu era mai bine să pună pe careva să-l păzească pe Iuda? Iuda nu voia decât să se convingă, pe cine slujește, adică dacă Iisus este cu adevărat fiul lui Dumnezeu sau un profet oarecare, prin propria metodă de investigație, pentru că altfel ar fi păstrat banii. (Să ne mai întrebăm, de ce Evanghelia după Iuda, sau despre Iuda, descope-rită în anii '70 lângă El Minya, Egypt, nu face parte din Noul Testament?) De ce ar putea fi negată dorința de cunoaștere a omului? Lăsând la o parte mitul biblic al Genezei și al Învierii, nu poate fi negat faptul că stă ascuns în natura fiecăruia dintre noi dorința de cunoaștere și investigație! Din faza de bebelușii, când cercetarea realității se face cu degetele și cu gura, pe urmă prin nenumăratele întrebări din copilărie, „da de țee?”, și până la „de ce?” sau către bătrânețe - în căutarea sensului vieții - toate aceste faze ale vieții sunt marcate de dorința neînfrântă după cunoaștere și analiză. Ce pericole există în cunoaștere, în știință? De ce cunoașterea umană, bazată pe observații experimentale și deducții logice, care dau naștere teoriilor științifice, reprezintă un pericol pentru religie? Pentru a continua lectura accesați butonul portocaliu Read More |
Categories
All
Archives
October 2020
„Cine s-a ridicat împotri-va tăcerii a riscat totdea-una să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşita-tea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.” Octavian Paler „Trei sferturi din toate ne-înţelegerile vor dispărea
|
FAZA ACTUALĂ A LUNII |
„La îceput era Cuvân-tul...”, iar de atunci... în-coace, acesta s-a tot di-versificat şi combinat, ur-mărind, firesc, sensul de evoluție şi creându-ne ast-fel pe noi, oamenii, ființe duale, aflate la graniţa din-tre animal şi inteligentă, o energie materializată ca-pabilă să raționeze, să ge-nereze informație creatoa-re pentru că în ansamblu: „Viaţa este evoluție spiri-tuală neîntreruptă.”
Citatele din: Biblie - Sf. Evanghelie după Ioan și Lev Tolstoi
De accea oamenii trebuie să lupte pentru a deveni mai buni, mai frumoşi su-fleteşte, mai plini de iubire.
„Te vor numi „nebun”, pentru că te-ai născut cu darul de a vedea lucrurile diferit și asta îi sperie.
Te vor numi „ciudat” pen-tru că nu faci aceleași lu-cruri ca și masele, pentru că ai ieșit din matrix și ți-ai creat propria realitate.
Te vor numi „absurd”, pentru că ai credințe di-ferite de cele care ne-au fost insuflate de ani de zile.
Te vor numi „conspirațio-nist” pentru că ai văzut controlul și manipularea pe care sistemele încea-rcă să o exercite asupra ta și asta nu le convine.
Te vor numi „deranjant” pentru că acționezi în mo-duri în afara celor stabilite, pentru că ajuți, pentru că predai, pentru că vorbești despre uni-versuri și existență.
Te vor numi „periculos”, pentru că nu respecți regulile și reglementările stabilite, pentru că îți creezi propriul mod de a trăi în felul tău și pe placul tău.
Te vor numi „înșelător”, pentru că știi că trăim într-un univers de posibi-lități infinite și că totul este posibil dacă îl crezi cu certitudine.
Te vor numi „egoist” pen-tru că ai descoperit că ești cel mai important lucru din viața ta și asta nu le aduce beneficii.
Te vor eticheta în multe feluri, cu multe judecăți, pentru o lungă perioadă de timp, dar rămâi ferm în tine, în dorințele tale și fiind credincios Esenței tale, pentru că până la urmă te vor căuta pentru ceea ce transmiți, pentru ce dăruiești, pentru ce ești tu, prin magia ta.
Nu te lăsa doborât de ce vor spune,creează-ți pro-pria cale și ai încredere în înțelepciunea ta inte-rioară, dacă te îndoiești de ceva, investighează, dacă nu ești de acord cu nici o idee indiferent de cât de mulți oameni o cred, caută-ți adevărul tău, trezește-te și nu mai crede tot ce ți-au spus, trage-ți propriile conclu-zii și manifestă-ți adevă-ratul Eu, întotdeauna din iubire, mereu din con-știință.”
Maricia Neira Lopez
Oamenii sunt adesea ne-rezonabili, iraţionali şi e-goişti…
Iubește-i, oricum.
Dacă ești bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…
Fii bun, oricum.
Dacă ai succes, poți câș-tiga prieteni falși şi duș-mani adevărați.
Fii de succes, oricum.
Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine…
Fă bine, oricum.
Onestitatea și sincerita-tea te vor face vulnera-bil. Fii cinstit şi sincer, oricum.
Ceea ce construiești în ani, poate fi dărâmat într-o zi. Construiește, oricum.
Oamenii au nevoie de ajutor, dar te vor ataca dacă îi ajuți.
Ajută-i oricum.
La urma urmei, totul este între tine şi Dumnezeu…
Nu a fost niciodată între tine şi ei, oricum.
Și chiar dacă pare că nu se întâmplă nimic atunci când spui mulțumesc
SPUNE MULȚUMESC ORICUM
Terra, Soarele și altele mai mari...
Pe oameni îi cunoaștem după atitudinea lor față de nedreptate, minciună sau interes, față de etică.
Îi descoperim după modul în care pun avantajul în raport cu dreptatea și după atitudinea lor față de mun-că și metodele de evitare a ei.
Pe oamenii îi cunoaștem după atitudinea lor față de realitățile vieții, dar mai ales atunci când sunt într-un conflict. Atunci le des-coperim cel mai bine la-șitatea, egoismul, lăcomia ori lipsa de empatie dar și virtuțile.
De aceea oamenii ana-lizează, uneori, cu dreap-tă măsură, alteori cu pro-priul lor etalon, dar ju-decă; după vorbe și fapte și după concordanța dintre ele.
De aceea, lumea, este așa cum este și probabil așa va fi mereu, cu lași și eroi cu oameni și măști... !
„Este o certitudine: igno-ranța aliată cu puterea re-prezintă cel mai feroce dușman pe care îl poate avea dreptatea.”
James Baldwin