Colecție de texte despre știință și religie. Ficțiune după „Crearea lui Adam” - Leonardo Da Vinci NEVOIA DE ADEVĂR Cap. I Moto: Nimic nu este mai opus adevărului decât ceea ce seamănă cu adevărul. Duș-manul cel mai aprig al adevărului nu este minciuna, ci aparența de adevăr. Trăim într-o societate intoxicată de informație, de adevăruri și neadevăruri, mai mult sau mai puțin importante, zi de zi, vrând-nevrând, fiind supuși unui aflux informațional și unui bom-bardament mediatic, realizat, cu sau fără intenție educațională. Descoperirea adevărului? În general, o chestiune legată de puterea intelectuală, cea din care derivă rațiunea de a discerne binele de rău sau de a intui viclenia pentru că, în majoritatea cazurilor, mai toate informațiile recepționate sau cu care intrăm în contact, sunt plauzibile, unde realitatea pare evidentă, gândirea noastră refuzând să analizeze, cel mai adesea veridicitatea lor și doar o mică parte sunt îndoielnice, unde realitatea ne este prezentată sub forme diferite, iar adevărul mai greu de acceptat. Celor mai multor oameni le este greu însă să se orienteze în acest puhoi de informații cu care sunt bombardați, din moment ce nu și-au dezvoltat suficient de mult puterea de a discerne și răbdarea de a face acest lucru, dorința de a cerceta și mobilizarea înspre a despărți adevărul de minciună sau binele de rău. Oamenii însă știu, nu toți desigur, că pot fi manipulați și că manipularea unui individ sau al unei societăți poate fi făcută și prin intoxicarea cu informații, din ce în ce mai multe și mai verosimile, unele veridice, altele nu, astfel încât, în final, valoarea de adevăr, sau dorința de a afla adevărul, să poată scădea. Pentru că; cine le mai poate știi sau analiza pe toate? Iar rezultatul: apariția oboselii și a refuzului de a căuta dincolo de „scenă” și ca urmare, renunțarea la cunoaștere și totodată tendința de a urma turma... fiindcă e greu să găsești un adept al teoriei conspirațiilor fericit și mulți nu suportă ca cineva să le conteste adevărurile în care cred. Și totuși oamenii au nevoia de a înțelege esența lucrurilor și a ceea ce se întâmplă cu ei și cu cele din jurul lor, de a înțelege universul perceptibil din care fac parte și dacă se poate, esența fenomenelor, a genezei, a științei, a religiei, pentru că despre aceste adevăruri vreau să vorbesc și despre gândirea oamenilor care se pune, mai mult sau mai puțin în mișcare, pentru a prelucra și verifica informațiile, și despre claritatea expertizelor acestora care le solicită cunoștințele, răbdarea și atenția în efortul de a descurca ițele diabolic încurcate de conjurațiile răului sau de ignoranță. Însă, analizată din surse diferite, realitatea ni se dezvăluie deseori ca fiind înconjurată de contradicții, iar metodele de analiză, generatoare de controverse. Și atunci...? Unde putem găsi adevărul? Poate fi el cunoscut sau acesta este doar apanajul a unor grupuri mici de oameni ce au considerat că descoperirea lui ar putea crea haos sau pierderea de privilegii? Internetul, radioul, presa și televiziunea, ca instituții mass-media sau instituțiile statului: guvernul, școala, biserica, sau companiile comerciale: farmaceutice, alimentare, societatea, aproapele, pot fi surse de încredere? Sau trebuie să conchidem, că, de cele multe ori, chiar acestea încearcă să ne manipuleze și că Omul trebuie să înțeleagă că este liber și că trebuie să gândească pentru el, că nu are nevoie de o autoritate care să analizeze în locul lui sau să-i impună cum să gândească, iar unele lucruri chiar nu sunt ceea ce par a fi și umanitatea încă nu cunoaște adevărul? Sau, pentru păstrarea fericirii omenirii, pentru ca omul de rând să-și poată trăi liniștit traiul este necesar ca nimeni să nu poată afla mai mult decât îi este îngăduit? .............................................................. Omul, în sine, are nevoie de ceva în care să creadă, de ceva care să-l stârnească să simtă că viața sa are semnificație, că este necesar în această lume, așa cum spunea Hannah Szenes, dar „dacă oamenii sunt buni doar de frica unei pedepse sau în speranța unei răsplăți, atunci suntem într-adevăr o adunătură jalnică.” la fel, cum spunea Albert Einstein. Desigur, nu ne este ușor să constatăm că adevărurile în care am crezut sunt false, ni s-a mai întâmplat asta, atunci când am descoperit că Moș Crăciun nu există. Iar o exegeză, adică o analiză critică și complexă a textelor biblice din perspectivă multidisciplinară provoacă în noi un sentiment de jenă și de sacrilegiu, deoarece ea tinde să distrugă o legendă care a provocat deliciul copilăriei noastre și de care suntem profund atașați. Dar adevărul nu este făcut din concesii sentimentale și trebuie să acceptăm ceea ce merită a fi adevărat. „Nefericirea oamenilor vine din ușurința cu care se lasă păcăliți”, scria Tudor Arghezi. Ieșind puțin din jocul impus de biserică, în sensul de a nu accepta teoria căreia strămoșii noștri sunt un bărbat și o femeie, creați din lut, după chipul și asemănarea unei ființe divine, veșnice, omniprezentă, atotștiutoare, atotputernică, sfântă, milostivă și dreaptă etc, dar nici pe aceia a evoluției, cazul trecerii de la o specie la alta, pentru că aproape nimic nu dovedește că mamiferele se trag din reptile, iar omul se trage din maimuță și că tot din reptile ar fi evoluat și păsările, și tatonând, selectând adevărurile probabile, eliminând falsurile dovedite, am putea stabili o ordine a marilor evenimente care să ne ofere o față a trecutului. Astfel, constatând că toate marile religii din lume vorbesc despre personaje venite din cer sau care au legătură cu cerul, întocmai ca în rugăciunea creștină „Tatăl nostru care ești în ceruri”, și eliminând teza eronată a preistoriei, în care Omul era un biet animal neștiutor, putem spune că omul pământean a avut strămoși superiori și oarecum în curs adaptare prin fericita întâmplare provocată de o mutație, prin care mușchii întregii cutii craniene, folosiți de primate pentru mușcătură, au slăbit, ceea ce, a provocat extinderea craniului și dezvoltarea unui creier mai mare. Deci, nu putem să nu acordăm o atenție deosebită unei astfel de ipoteze care, din punctul unora de vedere, ascunde adevărul despre geneza noastră. Iar știința și religia cu, multele lor probleme aparent divergente, se ascund într-o liniște scandaloasă: nu știu, nu pot sau nu vor să ne prezinte adevărul, ignorând totul într-un război secret care se desfășoară în umbră, lăsând loc interpretării într-un sistem ce poate manipula, ce poate controla emoțiile, comportamentul, gândirea iar „cea mai mare durere ți-o provoacă incertitudinea”- Alexandre Dumas-tatăl. Aproape că am ajuns la nivelul marilor civilizații anterioare și, asemenea strămoșilor noștri, dispăruți ne putem îndrepta către o posibilă catastrofă, atomică, biologică etc. Deci, devine destul de limpede că cunoașterea adevărului, este calea de identificare a binelui și răului, de desprindere a omului de regnul animal, lipsit de această abilitate și ușor de manevrat. Deci, despre; Cine este creatorul ? Cine este Dumnezeu? Ce este Dumnezeu? Unde este Dumnezeu? Ce sunt gândurile? Ce este sufletul? Ce este spiritul? Ce este con-știința? Ce este viața? Care este scopul vieții? Cine suntem noi ? Este adevărul cunoscut? Deține cineva tot adevărul? Poate fi adevărul cunoscut? cu texte selectate de pe internet . Pentru a continua lectura întregii lucrări accesați butonul portocaliu Read More. Vedem o realizare minunată: munți, păduri, ape, floră, faună, pământ, Pământul, cerul... și Univer-sul! Dar nu știm exact cine este creatorul lor - evident nu omul! Religia Creștină susține că o forță divină, adică un Dumnezeu „viu” le-a creat și rânduit pe toate, perfect. Dar, cum este posibil ca o ființă, care să ne semene, și al cărui fiu a fost trimis pe Pământ să se întrupeze în chip de om, drept mărturie, să creeze și să controleze aceste imensități incomensurabile de materie, spațiu și energie, de la micro-univers la macro-univers, iar nouă, muritorilor de rând, să ne transmită atât de puține informații despre realitățile vieții și despre viitor?
Vedem zi de zi moartea; în presă, la știri, în spitale, în stradă, în războaie – vedem crime împotriva umanității: persecuții, sclavie, tortură, exterminări - dar nu știm prea multe despre moarte, pentru că nimeni nu s-a întors „de dincolo” să ne-o descrie. Religia Creștină susține că există un loc, undeva, unde viața este veșnică și fericită, și un alt loc unde cei necredincioși și neascultători, cei care nu respectă legile Lui Dumnezeu transmise de divinitate prin oameni, sunt pedepsiți pe vecie, dar nu avem nicio dovadă și nici cum să verificăm nu avem! Dacă totul este o speculație? Câtă încredere trebuie să le acordăm oamenilor și spuselor lor despre Dumnezeu, unele dintre ele fiind nevalidate de existența noastră de fiecare zi? Cum de nu a reușit religia, să realizeze ceea ce firmele de telecomunicații o fac astăzi, zi de zi între oameni, restabilirea legăturii cu Dumnezeu? (religo, religare - care înseamnă „re-legare”, adică o legătură de restabilire a relației dintre om și Dumnezeu) Cum de nu a reușit religia să modeleze ființa umană pentru ca legile, ca de exemplu cele din Exodul, capitolul 21-23: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte,” ... sau: „cine va lovi pe altul cu o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea”, să nu funcționeze? Dar nici cele ca: „oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății.” sau „oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine va zice fratelui său: ‘Prostule!’ va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine-i va zice: ‘Nebunule!’ va cădea sub pedeapsa focului gheenei” (Marcu 5: 21-22), să formeze conștiințe? Cum se poate spune că-L iubești pe Dumnezeu, pe care nu-L vezi, dacă pe aproapele tău, pe care-l vezi, nu-l iubești? (1 Ioan 4:20-21). Unde este acel mecanism de „autoreglare”, cel care este menit de a preveni convingerile greșite, alcătuite din deprinderi, instincte sau prejudecăți și de a păstra în siguranță percepția umană despre realitatea adevărată? Totuși ceva... trebuie să fie - un Dumnezeu - dar dacă simțurile sau rațiunea nu ne pot spune nimic despre El într-un anumit fel în care să-L concepem, se poate vorbi despre încredere sau neîncredere, despre credință sau necredință sau despre „mărturie, care înseamnă să ai curajul să plătești cu viața ceea ce spui” așa cum susține Părintele profesor Constantin Necula în cartea „Sensul Vieții”? De ce există răul în lume? De ce răul nu doare? Din cauza cărui fapt omul, creat fundamen-tal bun, în viziunea creștină, poate deveni rău, chiar și fără nicio necesitate ontologică, existențială? Cum poate bunătatea și inteligența lui D-zeu, să tolereze răul nostru efemer? Sau, binele și răul sunt doar interpretări umane? Desigur legile lui Dumnezeu nu sunt similare cu cele ale lui Kirchhoff, cel care a demonstrat că suma intensităților curenților care intră într-un nod de rețea este egală cu suma intensităților curenților care ies din același nod, dar nici cu cele ale curentul electric care ipotetic s-ar chinui să ne convingă că a existat unul Edison care a inventat becul sau că telefonul ar încerca să ne demonstreze existența lui Graham Bell. Și nici creierele noastre nu sunt stații de emisie-recepție sau telefoane. Și nici dacă am stăpânii la perfecți-une Windows-ul, nu putem afirma că îl cunoaștem pe Bill Gates. Numărul Fiarei nu e frământat în același aluat cu numărul lui Avogadro și nici măcar la fel de stabil precum constanta lui Planck! „Binele și răul”, și libertatea, rămân o fundătură a gândirii filosofice, metafizice și teologice, dar într-un final, răul nu este o opțiune a libertății, ci mai degrabă un abuz al acesteia. Iar libertatea, trebuie interpretată ca libertatea de a voi! Așadar, răul și libertatea – sunt două aparente antinomii, fără care nici binele nu ar mai avea nici un sens. Totuși un om rațional din secolul XXI nu poate să citească istoria Genezei fără să-și pună o serie de întrebări de logică elementară. Cum se poate ca curiozitatea Evei să fie considerată cauza primară a intrării răului în lume, iar pedeapsa pentru spiritul investigativ al omului să fie moartea? Ce fel de etică este aceea prin care Dumnezeu creează niște ființe cu rațiune, dar se opune ca ele să investigheze cu acea rațiune dacă amenințarea de a nu mânca dintr-un pom este reală sau nu? Ce fel de moralitate este aceea în care Dumnezeu dă creaturilor sale liberul arbitru, dar de îndată ce ele își exercită acest drept le pedepsește cu o asprime extremă: moartea? Ba mai mult, pedeapsa aceasta nu se aplică numai celor implicați efectiv, Adam și Eva, ci moartea este extinsă asupra întregului neam omenesc, de la începuturi și până astăzi, ba chiar și tuturor ființelor, de la plante la animale, care nu au nicio o vină. Dacă Dumnezeu avea de gând să interzică omului cunoașterea, nu putea să îngrădească fizic sau să nu planteze pomul cunoștinței binelui și răului? Dacă Iisus avea de gând să-și țină ucenicii cu forța lână el, nu era mai bine să pună pe careva să-l păzească pe Iuda? Iuda nu voia decât să se convingă, pe cine slujește, adică dacă Iisus este cu adevărat fiul lui Dumnezeu sau un profet oarecare, prin propria metodă de investigație, pentru că altfel ar fi păstrat banii. (Să ne mai întrebăm, de ce Evanghelia după Iuda, sau despre Iuda, descope-rită în anii '70 lângă El Minya, Egypt, nu face parte din Noul Testament?) De ce ar putea fi negată dorința de cunoaștere a omului? Lăsând la o parte mitul biblic al Genezei și al Învierii, nu poate fi negat faptul că stă ascuns în natura fiecăruia dintre noi dorința de cunoaștere și investigație! Din faza de bebelușii, când cercetarea realității se face cu degetele și cu gura, pe urmă prin nenumăratele întrebări din copilărie, „da de țee?”, și până la „de ce?” sau către bătrânețe - în căutarea sensului vieții - toate aceste faze ale vieții sunt marcate de dorința neînfrântă după cunoaștere și analiză. Ce pericole există în cunoaștere, în știință? De ce cunoașterea umană, bazată pe observații experimentale și deducții logice, care dau naștere teoriilor științifice, reprezintă un pericol pentru religie? Pentru a continua lectura accesați butonul portocaliu Read More ROMÂNIA NERESETABILĂ
"Resetarea" societății în care trăim nu este posibilă pentru că pur și simplu nu există resursele umane pentru a o realiza. Marea problemă a României contemporane este golirea demografică. Catastrofa noastră este una biologică, ceea ce produce cumplite efecte politice. Așteptând această resetare, demonstrăm că suntem o comunitate care așteaptă minuni din nimic. Pare o constatare cinică, dar e o tristă realitate: România nu are oameni, nu are fondul genetic pentru a fi altceva decât ceea ce este acum. De trei ori România a fost secătuită de cele mai bune resurse umane ale sale. Oameni de calitate, bărbați curajoși și femei inteligente, cetățeni bine educați și intelectuali formați de-a lungul câtorva generații au fost uciși sau au fugit din această țară. Am asistat nepăsători la decimarea biologică a celor mai buni dintre noi. Națiunile și popoarele nu sunt un sac fără fund, bazinul lor genetic nu regenerează la nesfârșit. În teoria politică există o știință numită demografie politică, specializată în studierea efectelor transformărilor care au loc la nivelul structurii populației asupra societății în ansamblul ei. Funcționarea unor sisteme politice sau disfuncționalitatea socială nu pot fi înțelese fără studierea dinamicii populaționale. În întreaga lume asistăm la niște transformări demografice fără precedent, iar dezechilibrele demografice au fost mereu o sursă pentru marile conflicte globale sau regionale. Am scris pe blogul Adevărul despre impactul dezechilibrelor demografice între bărbați și femei, precum și despre consecințele asupra democrațiilor contemporane. Al Doilea Război Mondial Aș vrea să atrag atenția asupra efectelor negative ale acestei schimbări demografice pentru istoria recentă a națiunii noastre și asupra modului cum arată instituțiile publice și private de la noi. Pretutindeni vedem surogate de profesioniști publici, fantoșe de politicieni, profesori contrafăcuți, medici incompetenți. Peste tot întâlnim o lipsă cumplită de profesionalism și ne ciocnim de zidul competențelor false. De unde provin aceste defecte congenitale, extinse la nivel național? Din epuizarea demografică! Prima golire demografică s-a produs la începutul secului trecut şi a fost o consecință nefastă a celor două războaie mondiale. În urma conflagrațiilor mondiale, România a pierdut, cumulat, aproape 10% din populație, mai ales de sex masculin. Conform estimărilor, în urma primului conflict global am pierdut peste 600.000 de oameni (civili şi militari), iar în cel de-Al Doilea Război Mondial au murit peste 500.000 de oameni (civili și militari). La pierderile cumulate trebuie să adăugăm și victimele Holocaustului și pe cele ale pogromurilor rasiale, ceea ce înseamnă cel puțin încă 1,2 milioane de oameni. Catastrofa demografică a continuat și în România stalinistă. Urmând modelul sovietic, statul român a demarat un proces de epurare demografică pe criterii de clasă, orientându-se mai ales împotriva elitelor sociale și intelectuale. Astfel, conform evaluărilor din Raportul Tismăneanu, se pare că ar fi vorba de 350 de mii de victime - deși alți cercetători susțin că între 1948 şi 1989 au fost ucise 1,2 milioane de persoane (direct sau indirect). Oricum încă 10% din cetățenii statului român au fost eliminați, și nu vorbim doar despre elita politică. A fost distrusă o întreagă pătură medie, inteligentă și valoroasă: săteni bogați, preoțimea educată, precum și o mare parte a intelectualității urbane (medici, avocați, jurnaliști). Evreii și etnicii germani La aceste victime politice se adaugă cumplita dispariție a unor etnii întregi, care are consecințe grave pe ansamblu. Pierderea irecuperabilă a cel puțin două etnii foarte importante pentru structura socială a statului român modern, evreii şi etnicii germani, este incomensurabilă. În aceeași perioadă au plecat din România aproape jumătate de milion de evrei (conform statisticilor din 1947 erau peste 400 de mii de evrei în statul român), dar distrugerea este şi mai mare, dacă ținem cont că în 1930 România Mare număra peste 750 de mii de etnici evrei, în timp ce astăzi mai există doar 6.000 de persoane care se declară de această etnie. Evreimea românească a avut un rol de urbanizare, de racordare la valorile cosmopolite și de stimulare a vieții artistice, culturale și economice. Să nu uităm nici că Nicolae Ceaușescu a primit jumătate de miliard de mărci pentru alți aproape 200 de mii de etnici germani, pe care i-a vândut ca pe niște bunuri de export. Numai că, tot conform recensământului din 1930, știm faptul că România avea peste 745 de mii de etnici germani. Astăzi mai sunt puțin peste 60.000. România a mai pierdut aproximativ 10% dintre cetățeni, dintre care mulți reprezentau o elită socială, modele publice de comportament. Faptul că, la două decenii după exodul acestei minorități, un etnic german a fost ales președintele României ne arată ce contribuție puteau să aibă un milion de germani în dezvoltarea națiunii române. Exodul după 1989 A treia și cea mai mare golire demografică a avut loc după 1989. Deși statisticile nu sunt concludente, pentru că mulți români şi-au luat lumea în cap, pur şi simplu au plecat fără să se mai uite în urmă și fără să oficializeze această plecare, se estimează că undeva între 2,5 și 3 milioane de concetățeni au emigrat în ultimii 25 de ani. Numai în 2007 au plecat voluntar aproape o jumătate de milion de români. Şi nu au plecat infractorii, leneșii sau ignarii. Au plecat tinerii de până în 35 de ani, oameni educați şi bine pregătiți profesional, bărbați și femei curajoși și cu inițiativă, care aveau un profil psihologic de învingători, indivizi gata să muncească, dispuși să facă eforturi remarcabile de adaptare la o nouă societate. Iarăși, ce aveam mai bun din punct de vedere demografic. Cine a luat locul acestor oameni, pentru că, de fiecare dată, după fiecare golire demografică, locurile goale au fost umplute de cineva. Din păcate în locul unor oameni cinstiți și educați, instituțiile românești au fost populate cu hoți și șarlatania. În locul unor intelectuali de calitate am fost obligați să punem analfabeți șnapani, în locul unor oameni capabili să dialogheze civilizat, am adus făpturi care urlă și creaturi care înjură şi scuipă, în locul eleganței am așezat potlogăria şi mojicia. În politică e și mai rău - așa cum a reieșit din dialogurile publicate în media dintre diverșii "reprezentanți ai poporului", care au un limbaj elevat în care f... și p... sunt expresii cotidiene. Am înlocuit neamul bun cu neamul prost. Ghiolbanii şi primitivii i-au înlocuit pe oamenii inteligenți și serioși, urmând vechea filosofie mioritică: nimeni nu este de neînlocuit. Nu e de mirare că am ajuns o societate întoarsă cu fundul în sus. Fotbaliștii au ajuns cercetători științifici, milițienii au ajuns profesori de democrație, turnătorii au devenit instructori de etică și morală, iar nulitățile s-au transformat în modele de comportament. Incompetența a devenit la noi o formă de calificare. Cu cât te pricepi mai puțin la un lucru, cu atât ai anse mai mari să fii pus într-o funcție care să-ţi permită să administrezi acel domeniu. Impostura academică pe care o vedem expusă zilnic, cu diverși "academicieni" apăruți pe genunchii unor generali, făcuți pe genunchii unor pseudo-universitari, la rândul lor făcuți la apelul de seară al Securității este doar vârful de aisberg. Cu cât coborâm mai jos în infrastructura demografică a țării în care trăim vedem pretutindeni dezastrul. Din păcate, el se produce de mai bine de o sută de ani, de un secol și mai bine asistăm cum se instalează domnia neamului prost - mai ales din punct de vedere moral, nu doar organizațional sau administrativ. Golirea etnică a dus și la atingerea limitelor morale și etice. Pentru că mârlănia și primitivismului comportamentelor nu se schimbă peste noapte. Mahalagioaicele gureșe și piţipoancele cu genți de firmă nu pot lua locul doamnelor. Sculeri matrițeri vulgari nu pot înlocui șefi de stat la nivel secund. Sindicaliști nerozi și neciopliți nu pot lua locul unor socialiști cu simțul umanismului. Lipsa de decență și eleganță în comportamentele publice nu pot fi predate sau învățate din manuale de "bune maniere". Obrăznicia şi tupeul "maxim", care au substituit buna-cuviință și gestul de politețe, se învață de acasă, nu mai poți dobândi deprinderi civilizate la doctorat. Când aruncarea cu rahat în stânga şi în dreapta este noul sport național, în timp ce schimbul civilizat de idei și opinii sunt tratate cu dispreț, când ridicarea poalelor în cap în public a luat locul amiciției private, când vulgaritatea şi nesimțirea sunt acum înlocuitoarele bunei-creșteri, nu mai e nimic de făcut. Pseudointelectualitatea compusă dintr-o clică nepotistă s-a instaurat definitiv și confortabil în fotoliile lăsate libere de oamenii de calitate, diverși mitocani iau drept libertate de exprimare sudalmele, şi orice semianalfabet care crede că vorbirea este egală cu inteligența își dă cu părerea despre cum ar trebui să arate lumea. Farsorii dansează goi pe scena publică, mimând societatea civilă, iar mass-media este plină de ipochimeni care nu cunosc regulile de gramatică elementara, şi nimic nu-i împiedică să debiteze aberații incredibile. Iar neamul prost continuă să se perpetueze. Acolo, în rădăcina ADN-ului nostru, reformele și resetarea sistemului nu mai înseamnă nimic. Doru Pop Cu sute de milioane de ani înaintea dinozaurilor, Pământul era un loc foarte diferit, era acoperit de oceane vaste, pline de viață. Acea viață luase forma unor simple organisme unicelulare, fitoplancton și alge. Acele organisme unicelulare au convertit energia solară în energie chimică. Consumau dioxid de carbon și produceau oxigen. Când mureau, cădeau pe fundul oceanului, și erau acoperite de straturi de sedimente. Căldura și presiunea este posibil să fii convertit acele creaturi antice unicelulare în petrol. Acum 150 de ani, oamenii au forat Pământul și au început să extragă acel petrol. În acel moment, și de atunci, lumea noastră, s-a schimbat profund. Acum, petrolul este sângele vital al societății noastre. Aproape totul din lumea noastră este făcut din petrol. Ne încălzește, ne răcește, ne hrănește, ne furnizează cele necesare traiului, ne duce unde trebuie să ajungem; este indispensabil. Dar sunt multe și grave problemele generate de folosirea petrolului. Țările industrializate, în majoritate creștine, dețin tehnologia de extracție a petrolului, iar economia acestora și bunăstarea lor este dependentă de petrol, în timp ce rezervele cele mai mari de petrol se găsesc în subsolul unor țări slab industrializate economic, în majoritare musulmane. O criză a carburanților ne-ar duce spre o paralizie totală, fără ei nu am putea funcționa. Cât de mult va crește prețul petrolului în condițiile în care rezervele sunt din ce în ce mai puține? Ce forme va lua lupta pentru asigurarea acestei resurse? Pentru a continua lectura accesați butonul portocaliu Read More I.1 Încotro ne îndreptăm, Doamne? (Dinu C. Giurescu) I. 2 Ce-am avut și ce-am distrus. (Dinu C. Giurescu) II. Colonia. (Ilie Șerbănescu) III. Ce s-a distrus. I Dinu C. Giurescu 1. Încotro ne îndreptăm, Doamne? O ţară poate fi împinsă spre destrămare pe mai multe căi: economic, prin acapararea instituţiilor statului de grupuri de interese, prin dezorganizarea învăţământului, distrugerea sistemului public de sănătate şi pierderea celui propriu de asigurări, cât şi prin „conlucrarea“ tuturor acestor factori. Este cazul României. Pentru a continua lectura întregii lucrări accesați butonul portocaliu Read More „Bruxelles UE” se prezintă lumii ca un exemplu strălucit al democraţiei secolului XXI, în realitate însă, nimic nu este mai departe de adevăr.
Într-o democraţie, toată puterea aparţine poporului. Principiul „separației puterilor” între cele trei nivele de guvernare – executiv, legislativ şi juridic – stabileşte verificări şi echilibrări pentru a proteja împotriva abuzurilor. Acest principiu a fost universal acceptat după ce omenirea a luptat pentru el timp de mii de ani. Prin contrast, „Bruxelles UE” este lipsit de acest principiu fundamental al „separaţiei puterilor”. Mai mult, populaţia Europei nu are nici control asupra nivelului executiv nici asupra procesului legislativ. Chiar mai rău, nici măcar parlamentul pe care oamenii îl aleg nu are nici un mijloc de a controla efectiv aceste ramuri. Deci, cum este controlată Uniunea Europeană de către interesele corporatiste? Pentru a continua lectura accesați butonul portocaliu Read More Eu nu mă pricep la aur și nici la gazele naturale, din zăcămintele tradiționale sau de șist, dar sunt un observator al problemelor și evenimentelor economice, sociale și culturale ale României, pentru că sunt un băgăcios... un adept al teoriei care spune: că nu avem voie să lăsăm totul la voia întâmplării, că „nu avem voie să fim spectatori la ce ni se întâmplă.”
(Dan Puric) Totuși, cred că unele decizii nu pot fi lăsate pe mâna poporului, ale cărui argumente sunt uneori emoționale, viscerale, dar nici în decizile politicienilor nu mai am încredere pentru că de multe ori au fost incapabili să raționeze lucid, în cunoștință de cauză și în interes național. De asemenea nu cred în „puterea populară”, adică în deciziile politice luate ca urmare a protestelor oamenilor de pe stradă, pentru că: strada, ca instanță supremă de validare politică și morală, ca cenzor al puterii este o iluzie. Deciizile luate sub presiunea străzii sau a Pieței ..., oricare ar fi aceasta din România, sunt asemenea unor catalizatori chimici, adică a unor substanțe care grăbesc sau încetinesc reacția, însă, fără ca substanța însăși să sufere modificări. Desigur protestele sunt normale, ele exprimă o răbdare ajunsă până la capăt, ele sunt o manifestare a democrației. Dar nu e bine să ne închipuim că ele vor putea fi începutul unei democrații reale în România sau începutul schimbării clasei politice sau al sistemului, oricât de ticăloșite ar fi acestea. Manifestările stradale au o doză de idealism utopic, naiv , în ele se regăsesc aspirațiile liderilor de opinie și ale diferitelor grupări marginale. Bineînțeles nu mă refer aici la manifestările organizate de trepădușii politici aflați pe statele de plată ale partidelor, care propagă în mod programatic teza protestelor, și nici la diversele „asociații”, „mișcări” și „organizații” pro sau contra folosite ca mase de diversiune de către serviciile secrete. Oare cum vor decide destinul Roșiei Montana sau al gazelor de șist din România, la un referendum , cele: 5,5 milione de pensionari; 1,2 milioane de bugetari; 0,76 milioane de șomeri, cărora li se sugerează bunăstarea odată cu demararea lucrărilor ? Să nu ne amăgim? Atunci, când USL nu era încă la guvernare, acesta ajuta la scoaterea a mii de oameni în stradă împotriva proiectelor guvernului PDL și promitea că se va opune prin orice mijloace exploatării gazelor de şist în România și a aurului de la Roșia Montana. Imediat instalat la guvernare, USL a revenit asupra acestor poziţii ! Să analizăm : A. Aurul... de la Roșia Montană 1. Redevența (Trădarea... economică ) „Redevenţa este ceea ce revine statului posesor al resurselor din exploatarea lor în caz de concesionare a exploatării sau, altfel spus, cam cu ce se alege din aceasta poporul ţării, respectiv cel care este adevăratul proprietar al resurselor.” Ilie Șerbănescu Pentru a continua accesți butonul portocaliu Read More ******************************************************************************************************************* *********************************************************************** *********************************************************************************************************** Mircea Brenciu este președintele SOCIETĂȚII ZIARIȘTILOR ȘI OAMENILOR DE CULTURĂ „CINCINAT PAVELESCU” BRAȘOV, Redactor Șef la „ Dreptul la Opinie”, etc. Este nepotul lui Ioan Toma Brenciu, fost director de ziare interbelice („Alarma” si „Vointa poporului”), poet și luptător anticomunist de notorietate. În curtea casei părintești din curtea Primei Școli Românești și a catedralei Sf. Nicolae din Scheii Brașovului, s-a scris Imnul „Deșteaptă-te române!”. Tatăl bunicului a fost urmașul la strana bisericească a lui Gheorghe Ucenescu, autorul imnului pe text de Andrei Mureșianu, iar acest cântec s-a cântat în casa străbunilor săi pentru prima oară împreună cu autorul imului. Este strănepotul lui Johann Czerny, fondator în deceniul opt al sec.XIX al Filarmonicii brașovene. Despre soluţia difractivă Va trebui să ne închipuim, urmărind desenul de mai jos, întregul mecanism al transformării demersului inerţial al societăţii româneşti actuale, care, printr-o intervenţie dictată la un moment dat de un factor suficient de puternic, poate determina modificarea radicală a valenţelor ce au imprimat proiectarea direcţiei inerţiale a acelui demers iniţial. Să considerăm săgeata notată cu „A” ca reprezentând stadiul evolutiv inerţial al societăţii româneşti, având un caracter net descendent. Direcţia fasciculară „A” intersectează sau este intersectată la un moment dat de ceea ce în desen este reprezentat ca fiind o prismă. În cazul în care prisma acceptă fascicolul şi-l retransmite pe faţeta lui opusă înseamnă că are un caracter translucid şi nu opac. În acest caz, fascicolul iniţal „A” este relansat prin intermediul materialului cristalin al prismei într-o direcţie opusă,reprezentată în desen prin săgeata „B”. Formula prin care prezentăm această transformare, este preluată din fizica optică, purtând denumirea de „difracţia în x”. În planul existenţei sociale fenomene de tipul difracţiei în x sunt posibile, dar în acest context noţiunea potrivită acestui apanaj al luminii, în viziunea noastră socială, poartă numele de „fenomen difractiv”,iar prisma capătă denumirea de „factor difractiv”. Odată fixate modestele noastre repere explicitare, reieşite din schema-model după care funcţionează difracţia în fizica optică şi difractivul în fizica social-istorică, putem încerca să abordăm acest subiect inedit cu mai mult curaj. Să ne închipuim că săgeata „A” reprezintă sensul evoluţiei în timp şi spaţiu a societăţii româneşti actuale. Intenţia noastră de a prezenta grafic acest sens într-o direcţie descendentă are ca scop tocmai sugerarea coborârii. În calea acestei direcţii descendente a intervenit la un moment dat corpul prismei, care nefiind opacă, preia sensul săgeţii (evoluţiei descendente), îl înglobează în structura sa cristalină şi schimbă direcţia săgeţii (evoluţia ascendentă) într-un plan opus, chiar contrar celui iniţial. DIALOGURI CARDINALE (fragment)
Mic tratat de difractologie Este evident că românii se află într-o criză profundă. Este o realitate faptul că schimbările care se preconizează şi care se şi produc deja în lume nu pot lăsa neatinsă nicio ţară. Importantă este modalitatea de atenuare a impactului cu factorul novator în aşa fel încât să nu fie obligatorii modificările structurale în plan naţional şi statal. Spre deosebire de celelalte popoare din Estul Europei, noi, românii, suntem mai expuşi acestor schimbări şi din cauza unor trăsături antropogenetice nefaste, iar povestea scăderii imunităţii naţionale reprezintă o întreagă istorie, a cărei derulare s-a restartat în acel decembrie1989. Cert este că toţi cei patru interlocutori ai dialogurilor noastre au recunocut, direct sau insidios, că asupra noastră, a românilor, se aplică în prezent un anumit experiment, aşa zis integrator în civilizaţia europeană. Nivelului scăzut al standardelor de viaţă din timpul ceauşismului i s-au adăugat tot felul de formule ulterioare, brutale sau neadecvate, de desprindere din sistemul colectivist şi de integrare în cel al iniţiativei şi proprietăţii private, din care au rezultat grave fisuri în ordinea socială. În marea lor majoritate, decidenţii politici ai vremurilor postdecembriste au consimţit că interesul lor era mai presus de cel naţional, astfel încât rezultatul de azi este o Românie nu numai slăbită, dar atât de debilizată încât fără „perfuziile” aparţinând unor societăţi transnaţionale am fi vorbit deja la timpul trecut despre noi, la fel cum se vorbeşte azi despre Jugoslavia, de pildă. Dar şi aşa, „tratamentul perfuzat” conţine în subsidiar elemente „curatorii” cu efecte secundare din cele mai periculoase pentru „pacient”. Şi cel mai perfid dintre ele, resimţit deja de organismul bolnav al patriei, este ignorarea de către curatorii externi a voinţei populare. Nu mai contează ce doreşte poporul român, contează ce interese au aici „terapeuţii” care ne-au deschis „arterele” pentru a ne „perfuza”. În această joacă a parabolelor încercăm cu modestie să explicăm că, de fapt, suntem pur şi simplu inoculaţi în profuzimea fiinţei naţionale cu substanţa unei alienări, astfel încât să nu mai putem reacţiona în niciun fel în faţa pericolului maladiv care ne paşte cu siguranţă. Practic, în urma injectărilor repetate suntem aduşi la imposibilitatea de a ne mai feri fiinţarea statală de extincţie. Formula dorită de „terapeuţi” va avea ca rezultat transformarea corpului naţional al poporului într-un trup nevertebrat alunei populaţii oarecare, trăitoare într-un bazin geografic ca parte a unui continent al Terrei.. De fapt, nu se doreşte salvarea pacientului ci metamorfozarea lui,ceea ce, trebuie să recunoaştem, arată a fi o manoperă frankesteiniană. O asemenea operaţiune intervine în liniaritatea istorică a unui popor ca şi în czul comparativ al ecranării pe care un obiect mat o face, în momentul în care se interpune dintr-un motiv sau altul, unei raze de lumină. Aici vorbim despre fenomenul de opacizare/ocultare. ............................................................................................................................................................. Desfacerea luminii în cele şapte componente spectrale este încă un mister cu caracter divin, această proprietate neasemuită a luminiii va mai oferi umanităţii în viitor surprize din cele mai stranii şi mai plăcute. Ei bine, acest fenomen al fizicii optice îsi poate extinde efectele semnificatorii în toate domeniile, inclusiv în cele ale filosofiei şi ale ştiinţelor social-politice. Evoluţia societăţii româneşti, căci despre ea e vorba în volumul „Dialoguri cardinale”, este prefigurată prin subtitlul: „România - disoluţia sau soluţia difractivă” Calea difractivă este pentru români, în viziunea nostră, SINGURA cale posibilă întru salvarea ca entitate naţional - statală. Pentru a continua lectura accesați (click) butonul portocaliu Read More Cartea Interzisă
( Autor necunoscut... ) ( Autorul cărții.. analizează realitatea, zilelor noastre, despre care susține că mass-media refuză să vorbească și propune soluții pentru evitarea dezastrului financiar, economic și social în care în care se află societatea de consum din țările cu democrație de tip occidental.) PREFATA Omenirea traieste ultimele clipe ale unui sistem obosit, perimat si inadaptat secolului XXI. Dinamica societatii a atins un punct critic, un punct de la care societatea nu mai poate evolua ci doar involua. Tehnologia a atins un grad de dezvolatere caruia marea majoritate a oamenilor nu-i mai fac fata. Exista astazi milioane de oameni pentru care viata e paradoxal mai complicata si mai dificila decit inainte. Nivelul de constiinta al omului nu face fata tehnologiei. Inainte un conducator nebun putea sa-si duca tara in razboi, puteau sa moara 10, 20 100 de mii de oameni pentru nebunia unuia, azi e mult mai rau. Acum 100, 200 de ani, un nebun ca Napoleon sau Hitler ducea la moarte milioane de oameni - astazi un nebun poate duce la extinctia speciei, un nebun poate distruge viata pe pamint. NOI CA SPECIE NU NE PUTEM PERMITE SA LASAM DESTINUL NOASTRU, SOARTA COPIILOR NOSTRI SI A VIITORULUI PLANETEI LA MINA ORICARUI INDIVID AJUNS IN VIRFUL SOCIETATII PRIN CORUPTIE SANTAJ SI INTERESE MAFIOTE ! OARE NU AR FI NORMAL CA CEI AJUNSI IN VIRFUL PIRAMIDEI SA FIE CEI MAI BUNI, CEI MAI INTELIGENTI, CEI MAI INTELEPTI ? Lumea de azi nu reprezinta altceva decit cimpul de lupta al celui de-al treilea razboi mondial. Da, traim in mijlocul celui de-al treilea razboi mondial fara sa o stim ! Germania si China au inteles primele ca razboaiele moderne sint razboaie economice, ca tarile nu pot fi supuse prin violenta, dar pot fi cucerite economic. SUA n-ar fi putut ingenunchea niciodata Vietnamul, n-ar fi putut subjuga niciodata poporul vietnamez, n-ar fi putut niciodata sa-i impuna prin violenta un regim politic. Acest lucru este insa posibil azi, dar nu prin violenta – astazi tarile sint cucerite, popoarele sint subjugate, asuprite la fel ca in Evul Mediu, dar prin mijloace pasnice. La ora actuala in lume se disting doua mari strategii, doua linii de abordare a viitorului: metoda americana care pastreaza linia ideologica clasica, aceea controlului si dominatiei armate si noua linie, metoda chinezo-germana care merge pe o cale nonviolenta, pe o cale pasnica, dar incununata de succes. America plateste un greu tribut lipsei de istorie, de cultura, de civilizatie, de intelepciune – America nu a reusit sa invete de la istorie ca popoarele nu pot fi cucerite prin forta, ca nicio cucerire prin forta nu rezista timpului. Chinezii si Germanii au invatat insa acest lucru de la istorie... ei stiu astazi ca e mult mai ieftin si mai trainic sa cumperi o tara decit sa o bombardezi si sa o distrugi. Sistemul barbar de dominatie a lumii practicat de americani a dat gres. America a pierdut deja rolul de conducator al lumii... Pentru a continua lectura accesați (click) butonul portocaliu Read More. Germania deasupra tuturor. România dedesubtul tuturor.
By Mihai Giurgea In final, a rămas unul singur. În filmul Highlander, nemuritorii își tot tăiau capetele unii altora, până când rămânea unul singur. Care desigur, neputând să-și taie singur capul, este declarat câștigător. Exact așa s-a întâmplat și cu Uniunea Europeană. La început erau o grămadă de prostănaci, care se amețeau cu idei socialiste: solidaritate europeană, șanse egale, granițe libere, voturi egale în Parlamentu European. Niște idioțenii nerealiste, care s-au prăbușit la prima criză: pentru că toate drepturile astea nu sunt gratis. Costă – și costă enorm! Pe banii cui? Păi ai firmelor private, desigur : de aceea în toata Uniunea Europeană taxele au sărit până la cer. Noua Ordine Europeană va fi decisă de Germania. Germania e marele câștigător al războiului economic: nu pentru că a învins pe cineva, ci pentru că e singura rămasă în picioare în fata crizei. Celelalte țări nu vor mai fi consultate, nici măcar de formă. Un nou pact Ribbentrop-Molotov, care de data asta, va fi respectat cu sfințenie de ambele părți. Germania are nevoie disperată de resurse – pe care Rusia le are. Rusia are nevoie disperată de tehnologie – pe care Germania o are. Să le ia cu forța? Păi au încercat deja în 1940: și e nerentabil. Nici una din ele nu poate supraviețui singură în fața concurenței americane și chineze. Mai ales că în jurul Chinei, sunt mulți alți producători, chiar mai ieftini: Taiwan, Singapore, Malaiezia, Thailanda, India. Competiția e pe viață și pe moarte. Pentru a continua lectura accesați (click) butonul portocaliu Read More. POVESTEA UNEI STRĂLUCITE LOVITURI DE STAT SOVIETICE CELEBRATĂ
ANUAL ÎN ROMÂNIA CA "REVOLUŢIE" 1 După vizita din China lui Mao-Tze-Dong, Nicolae Ceauşescu a început o campanie susţinută de "îndepărtare" de patria mumă U.R.S.S.. O schimbare de politică nu era deloc uşoară, având în vedere că marea majoritate a generalilor de securitate şi armată făcuseră "studii" în U.R.S.S. şi vorbeau curent limba rusă. Nu trebuie uitat că R.S.R. avea cel mai ridicat procentaj de spioni sovietici, în special militari (G.R.U.), pe cap de locuitor în lagărul socialist... Noua politica a fost însă foarte persistentă şi în anii 1980, toate posturile de comandă erau în mâna unor generali de încredere, loiali "tovarăşului şi tovarăşei". Economia "socialistă" nu mergea însă deloc şi atunci a început o campanie de vânzare masivă pe valută către Occident. Se vindeau în special nemţi, evrei şi carne de porc... La un moment dat, Marin Ceauşescu i-a sugerat "tovarăşului" că ar fi bine să vândă sisteme de armament moderne sovietice unor părţi interesate ca Statele Unite, de exemplu. Problema principală era că RSR nu mai primea de mult ultimele tipuri de armament sovietic, iar pentru cel existent în dotare aveau restricţii de înstrăinare. Excelenta carte a lui Liviu Vălenaş "Fabrica de spioni" relatează pe larg dificultăţile unei tentative de vânzare a unui tanc T72 aflat în dotarea armatei R.S.R. Tratativele au continuat şi au fost terminate cu succes pentru livrarea a 7 sau 8 tipuri de rachete tactice aer-sol şi sol-aer, pe care Nicolae Ceauşescu le-a cumpărat de la bunul său prieten Muammar Gaddafi şi care ne-au fost livrate pe coasta de Est în schimbul a câtorva zeci de milioane de dolari depuşi de C.I.A. într-un cont cifrat la o bancă elveţiană. Ghinionul lui Ceauşescu a fost că ultra-vigilentul G.R.U. l-a fotografiat pe fratele său Marin Ceauşescu, ajuns consilier la Ambasada RSR din Austria , într-un meeting secret cu şeful nostru de staţie C.I.A. din Viena în vara anului 1987. Atunci a fost pecetluită soarta familiei Ceauşescu şi a început proiectul de lovitură de stat care nu a avut nimic în comun cu mişcările populare anti-comuniste din Europa Orientală şi Centrală în anul 1989.
Hungarian Army war crims - Youtube Auschwitz BBC - digitalarena.roNeagu Djuvara – Istoria Românilor - povestită The pyramid power The brain - Allen Pease Diferentele de gandire dintre sexe... Youtube MYSTERIOUS ORIGINS OF MAN –Man’s History (1999) Romanian subtitle Trilulilu Erich Von Daniken: The Mysterious World –Search for Ancient Technology The pyramid power Pyramids were made by hand? dont think so Discovery (En) Cum a devenit Iisus un Christos / How Jesus became a Christ video Youtube Astronauți antici - digitalarena.ro The True History of the Anunnaki Youtube ZEITGEIST ADDENDUM Posibile solutii la problemele sociale actuale, Youtube (120 MIN)Repere psihologice ale omului evoluat spiritual
" Te afli intr-o mare de oameni agitati si dintr-o data vezi pe unul dintre ei ca e linistit si ca surade ca si cum nu ar fi deloc afectat de toata nebunia momentului. Deja vrei sa te indrepti spre el, sa il cunosti. Simti ca are ceva special si nu stii ce. Surasul lui nu e un suras orgolios, nu pare sa spuna "eu de voi rad acum", ci e un suras care pare sa spuna "stai linistit, si aceasta problema va trece si va veni iar soarele". Da, optimismul este ceea ce nu trebuie sa lipseasca din personalitatea acestui om. In orice situatie stie ca exista si ceva de invatat din aceea agitatie, stie ca fiecare problema poarta in ea si solutia, dar inca nu e vizibila. Increderea in sine e atat de puternica, incat chiar si atunci cand oamenii din jur spun ca nu exista sanse de reusita, omul superior nu renunta. Nu mai are cum sa renunte, a investit tot sufletul in ceea ce face, daca ar renunta si-ar lasa acolo sufletul si ar ramane gol pe dinauntru. Cand cineva spune minciuni sau barfe despre el, acest om rade – nu intoarce vorbele in avantajul lui. Stie ca are deaface cu niste copii imaturi. Rezistenta la barfele si minciunile celorlalti este o alta caracteristica a personalitatii perfecte. Daca vrei sa reusesti asta si tu va trebui sa iti spui de fiecare data ca acesti oameni care te vorbesc de rau, de fapt au ei acele probleme pe care le pun pe umerii tai. Nu ii judeca, ci accepta ceea ce spun ei cu acelasi suras calm si detasat. Razbunarea este un cuvant care nu exista pentru omul care vrea sa se dezvolte. Razbunarea te face mic in ochii tai si ai lumii. Daca cineva simte dorinta de razbunare inseamna ca plateste cu aceeasi moneda raul care i-a fost facut. Asta pentru ca nu are monede mai valoroase. Omul superior iarta persoana care i-a facut rau, dar incearca sa repare acel rau. Nu sta cu mainile in san si nu face nimic, ci actioneaza, isi urmareste obiectivele. Nu se roaga de nimeni si din aceasta cauza pare un pic nesociabil. Oamenii din jurul lui ar vrea ca acesta sa ceara ajutor, nu le place sa aiba langa ei un om autonom. Insa omul pornit pe calea dezvoltarii personale este din ce in ce mai autonom. Fiecare zi ce trece el se maturizeaza si de la starea de copil neajutorat devine adult." Pentru a continua lectura apasati butonul portocaliu Read More. CINE E INGINERII ȘI CE VREA EI !
Voi încerca să explic umaniștilor ce creatură este inginerul. Să începem cu începutul… Școala generală și liceul Foarte rar inginerul strălucește la învățătură, nu pentru că nu ar avea materie cenușie deasupra gâtului, ci pentru că nu suportă să învețe pe de rost texte și comentarii la limba româna, sau nume și ani la istorie. Asta nu înseamnă că urăște materiile respective – poate citi cu plăcere o carte, doar că îl enervează noțiunea de memorat. Nici matematica nu-i place în mod deosebit, pentru că inginerul nu e tâmpit. Totuși, materiile interesante, precum fizica (cu circuitele electronice mai ales), chimia (știința chestiilor care fac bum), sau informatica (echivalentul modern al magiei medievale) necesită matematică, așa că nu are de ales și o va învăța. Deși nu va avea mediile cele mai mari din clasă, viitorul inginer va avea satisfacția că el este posesorul unor cunoștințe și abilități pe care colegii lui le văd inaccesibile, și în același timp poate să-și spună liniștit că nu ar fi o mare problemă pentru el să exceleze la celelalte materii, doar că nu vrea. El e cool. Facultatea Inginerul nu se stresează foarte mult în facultate… deși are de mers la laboratoare și are de făcut proiecte. Indiferent cât de stresant este programul și cât de duri sunt profesorii, viitorul inginer va găsi întotdeauna timp pentru distracție, socializare, sau pur și simplu pentru stat degeaba. Pe când studenții celorlalte facultăți sunt lipsiți de griji ca pasărea cerului, sau copleșiți de griji ca un animal erbivor, viitorul inginer este echivalentul studențesc al animalului de pradă: 90% din timp doarme și se joacă, dar în restul de 10% reușește să mobilizeze o impresionantă energie în scopul finalizării unui proiect sau trecerii unui examen. Ziua sau noaptea nu contează pentru el, cu suficientă cafea sau Coca Cola la dispoziție. După ce scopul a fost atins, reactorul energetic se stinge cu cantități impresionante de etanol și programul lejer este adoptat din nou. Locul de muncă Inginerul nu este un „workaholic”, dar va munci bine dacă îi place ceea ce face sau dacă este al dracului de bine plătit. Nu este neapărat obsedat de bani (dacă era s-ar fi făcut economist sau avocat), dar nu-i place nici să facă implozie intestinală. El va încerca, dar nu va reuși decât rar, să mențină ritmul de viață din facultate, 90% frecat de menta, 10% efort intens. Ai dracului patroni nu-l lasă. În general este un tip orientat, care dacă vede că meseria lui nu mai aduce suficiente fonduri la bugetul personal nu ezita sa se reprofileze. „Lipsa lui de cultură”, „incapacitatea lui de a comunica”, sau „gândirea lui de șoarece de laborator” nu-l încurcă: el poate deveni oricând un afacerist sau un politician de succes. Cultura Cultura nu este o componentă vitală a unui inginer, dar nu este obligatoriu să lipsească. Un inginer va citi o carte, va asculta muzică și va viziona un film atâta timp cât acestea îi vor face plăcere, fără să se gândească la faptul că prin asta el își face upgrade la nivelul de cultură. Dacă preferă o carte care descrie o metoda ingenioasă de a lichida pe cineva, urmată de o metodă și mai ingenioasă pentru aflarea vinovatului, în locul unei cărți care descrie lamentările și psihozele unui boșorog sau ale unei femei la menopauza, asta e pentru simplul motiv ca inginerul nu are chef să vomite pe timpul lui liber doar pentru a avea privilegiul de a se lăuda altora cu cât de cult este el. Dacă preferă să vadă cum Bruce Willis sau Arnold Schwarzenegger lichidează câte 50 de dobitoci per film în loc să vadă „capodoperele” lui Mircea Danieluc sau Cristi Puiu, asta este pentru că filmele pentru el sunt un mijloc de relaxare, nu de enervare în plus. Și un inginer nu citește niciodată poezie, decât dacă vrea să impresioneze o femeie, ceea ce până la urmă este un lucru lăudabil și îl iertăm. Etica Inginerii în general se ocupă să construiască dispozitive, fără să-și facă prea multe griji cine este beneficiarul lor, iar motivul nu este întotdeauna de natură financiară. Inginerii fac bombe nucleare și rachete ghidate nu neapărat pentru că sunt plătiți pentru asta (dar nu strică) și nici pentru că le-ar place foarte mult să ucidă oameni (nu mai mult ca altor bărbați, cel puțin), ci pentru că sunt dispozitive complexe, de înaltă precizie, și e o plăcere să arate că pot face așa ceva. E cool! Acasă Inginerul nu este cu mult diferit de ceilalți oameni în viața de zi cu zi… cu excepția faptului ca el este în stare să schimbe un bec ars, sa monteze o priză sau un întrerupător, sau un cablu TV, și nu trebuie să ducă calculatorul la reparat dacă are un virus sau dacă vrea să-și instaleze un modem. Inginerul nu știe ce e aia Tech Support. Rezultate Care este totuși diferența dintre ingineri si umaniști? Exceptând pregătirea de specialitate… Diferența între ei este de scop: inginerul are ca scop crearea, perfecționarea și întreținerea unor dispozitive tehnice: mecanisme, circuite, construcții, programe software… Umanistul are ca scop educarea și perfecționarea oamenilor și a societății. Scopul inginerilor este atins: tehnologia progresează de la un an la altul, și este clar că ce se produce în ziua de azi e mai bun ca ceea ce se producea acum 50 de ani (nu neapărat mai frumos, dar aici nu e treaba noastră). Dar scopul umaniștilor? Sunt oamenii de acum mai buni, mai cinstiți, mai generoși? Sau e chiar invers? Noi ne facem treaba. Voi nu. Deci, ciocu' mic! Am reprodus un citat dintr-un politician umanist contemporan. (autor necunoscut)
Sunt cetăţean al unei foste ţări
de Lucian Avramescu Într-o ţară moartă, cu un popor care nu mai există, totul este perfect realizabil.Trăiesc, din ce în ce mai apăsător, gândul că buletinul naşterii mele este fals. M-am născut într-o ţară care nu mai e. România am zis? Care România? La 21 de ani de la fătarea, prin sângeroasă cezariană, a democraţiei, ţara mea a reuşit, economic şi moral, performanţa de a muri. M-am uitat la un interviu televizat, pe Antena 3, cu istoricul Giurescu. Dinu C. Giurescu, descendent al unei familii cu trei generaţii de academici ai istoriei naţionale, vorbea despre falsa împărţire a ţării în ţinuturi secuieşti şi tătăreşti şi vietnameze şi intergalactice. Despre porcăria pe care o cloceşte regimul mafiot Băsescu de a repomăda dictatul hitlerist de la Viena, preţ plătit pentru a-şi menţine curvele în capul mesei cu bunătăţi. Giurescu vorbeşte, din păcate, unui popor surd. Chiar surdomut. Unui popor care deja nu mai e. Cui te adresezi, domnule savant al istoriei naţionale? Nu vezi că suntem morţi? Câteva milioane de oameni, zice-se vii, singurii bănuiţi de a fi vii, au plecat unde-au văzut cu ochii. Şi-au uitat aici casele, mormintele, amintirile. Unii şi-au uitat chiar şi copiii minori. Mamele şi-au uitat copiii în leagăne, leagăne mişcate de scheletice mâini de bunici, morţi şi ei de nu se ştie când, rămaşi într-o inerţie a datoriei. E cea mai amplă şi înspăimântătoare părăsire de ţară care s-a petrecut vreodată. Mafia de azi, cea mai parşivă probabil din univers, nu dă doar Ardealul. Mafia de azi, prin capul ei diabolic şi chel(Basescu), nu dă doar câteva judeţe ardeleneşti, aceleaşi întâmplător luate de Hitler, ci dă România. Nu observaţi că România nu mai e? Trimisul special al preşedintelui ţării la Bruxelles, pe numele lui întreg Laszlo Tökes, a uitat cum se cheamă ţara pe care o reprezintă. Drept pentru care i-a zis Ţinutul Secuiesc. Întrucât cea mai mare aglomerare de maghiari e în Bucureşti, presupun că Ţinutul Secuiesc se întinde şi peste fosta capitală a fostei Românii, până la Dunăre şi la Mare. Observaţi vreo zvâcnire de orgoliu naţional? Să fim serioşi. Vreun patriot nimerit prin accident în vârfurile puterii? Aş! Înţeleg că regimului Băsescu îi lipsesc iarăşi nişte miliarde de euro şi aleargă să-i împrumute. Vrea să câştige şi următoarele alegeri. Într-o ţară moartă, cu un popor care nu mai există, totul este perfect realizabil. Cineva mi-a reproşat ieri că nu-i recunosc lui Băsescu măcar meritul de a fi realizat reforma administrativă. Da, i-l recunosc. Chiar şi meritul de a fi reformat sănătatea. Cele 300 de spitale desfiinţate sunt doar partea cuantificabilă a reformei băsiste din sănătate. Îi recunosc şi meritul concentrării învăţământului la oraş. Să închizi 3.000 de şcoli pentru care au asudat înaintaşii, spre învăţarea alfabetului în îndepărtate cătune, e într-adevăr o reformă istorică. Prin reforma Băsescu, n-ar mai fi fost şcoală în Ipoteştii lui Eminescu, în Humuleştii lui Creangă, în Hobiţa lui Brâncuşi.Da, îi recunosc realesului toate meritele reformiste. Poate că România merita omorâtă şi nimeni până la Băsescu n-a observat această trebuinţă istorică. Ei bine, el a reuşit.Iar dacă muribunda mai mişcă un pic, în curând îi va face de petrecanie. Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga, să regretăm c-am greșit și să greșim din nou, să-i judecăm pe altii și să ne absolvim pe noi înșine, avem timp să citim și să scriem, să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm, avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai târziu. Avem timp pentru ambiții și boli, să învinovățim destinul și amănuntele, avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile, avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm, avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem, avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea, avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru puțină tandrețe. Cănd să facem și asta - murim. Citiți mai mult apăsând butonul portocaliu Read More De poți
De poți să nu-ți pierzi capul, când toți în jurul tău Și l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ți ție vină; De poți, atunci când toți te cred nedemn și rău Să nu-ți pierzi niciodată încrederea în tine; De poți s-aștepti oricând, fară să-ți pierzi răbdarea, De rabzi să fii mințit fară ca tu să minți, Sau când, hulit de oameni, tu nu cu râzbunarea Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminți; De poți visa, fără să te robești visării, De poti gândi, fără să-ți faci din asta-un țel, De poți să nu cazi pradă vreodată disperării, Succesul și dezastrul primindu-le la fel; De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine, Răstălmacit de oameni, ciuntit și prefăcut; De poți să-ți vezi idealul distrus, și din ruine Să-l reclădești cu-ardoarea fierbinte din trecut; De poți risca pe-o carte întreaga ta avere, Și tot ce-ai strâns o viață să pierzi într-un minut, Și-atunci fără a scoate o vorbă de durere Să-ncepi agoniseala cu calm de la început; Și dacă corpul tău uzat și obosit, Îl vei putea forța să-ți mai slujească încă, Numai cu strășnicia vointei tale, și-astfel, Să steie peste vreme așa cum stă o stâncă; De poți vorbii mulțimii fără să minți și dacă Te poti plimba cu regii făr-a te îngâmfa, De nici amici, nici dușmani nu pot vre-un rău să-ți facă Pentru că doar dreptatea e călauza ta; Și dacă poți să umpli minuta trecătoare Să nu pierzi nici o filă din al vieții tom, Al tău va fi pământul, cu bunurile-i toate, Și, ceea ce-i mai mult chiar , să știi, vei fi un OM ! Poem scris în 1895 de scriitorul englez Rudyard Kipling Colecție de texte despre știință și religie Ficțiune după „Crearea lui Adam”- Leonardo Da Vinci Oare să fii apărut viața, numai din anumite componente materiale din care prin întâmplare au apărut formele primitive, care au evoluat, sau să fi fost Omul adus de pe alte planete, sau pur și simplu a fost creat de „cineva sau ceva”, creație din creație... dar care refuză să ni se descopere? Cine sau ce este acea autoritate creatoare, pe care nu o putem vedea și nici înțelege, dar care să revendice rațiunea existenței noastre? Ce inteligență a gândit pentru toate vietățile acestui pământ, care au corpurile proiectate pentru a susține viața, scopul lor, conștient sau instinctiv, ca un țel suprem fiind menținerea vieții prin; reproducere, protejarea și instruirea urmașilor sau autoprotejarea propriu-zisă ? „De la insecte la păsări, de la pești la mamifere? Cu toții se camuflează pentru a-i induce în eroare atât pe cei pe care-i vânează, cât și pe cei de care se feresc să nu fie vânați… De unde cunosc genele întreaga încrengătură de lupte și nevoi, existentă în afara organismului pe care îl formează? Sau ce mai putem înțelege văzând polenizarea plantelor făcută de către insecte? Insectele își îndeplinesc inconștient această sarcina, aflate fiind în drumul lor pentru hrană, însă plantele au fost construite genetic cunoscându-se faptul că insectele vor realiza polenizarea. Cum au „văzut” genele plantelor în afara organismului pe care-l formează? Și când te gândești că absolut tot ce mișcă în lumea noastră, de la comportamentul spinilor și gulonilor din interiorul protonilor și neutronilor ce alcătuiesc atomul, și până la com-portamentul galaxiilor, incluzând între aceste limite chiar și comportamentul aparte al omului (cea mai complexă formă de organizare inteligentă pe care o cunoaștem astăzi în univers), totul, spuneam, stă într-o strânsă legătură și, astfel, toate comportamentele sunt inter-conectate împreună. Ca un mecanism al unui ceas mecanic ce are atâtea rotițe câte specii și indivizi există pe pământ, alături de câte particule de materie elementară există în univers! Cine sau ce poate oare să aranjeze toate aceste miliarde și miliarde de rotițe astfel încât să formeze ceasul realității pe care o vedem?” Octav Chivulescu-Civilizația Inilor Deci, despre; Cine este creatorul ? Cine este Dumnezeu? Ce este Dumnezeu? Unde este Dumnezeu? Ce este sufletul? Ce este viața? Care este scopul vieții? Are viața un scop? Cine suntem noi? Este adevărul cunoscut? Poate fi adevărul cunoscut? - cu texte selectate de pe internet. Pentru a continua lectura apăsați pe butonul portocaliu Read More Cum au fost înrobiți românii În vreme ce romanii sunt hipnotizati de campania electorala, se trag sforile de catre grupurile financiare care se pregatesc sa cumpere activele majore ale tarii, in regim de solduri. O sa va
invit sa urmariti o discutie purtata de mine ( Iulian Urban) cu un bancher, pe tema scenariului pentru 2010, si o sa va las sa trageti concluziile. Nu conteaza banca unde lucreaza acest om, ci pur si simplu, strategia ampla, pusa la cale peste capetele noastre, care par sa nu se mai dezlipeasca de manipularile si circul campaniei electorale. Un fost sef de la CIA spunea ” daca stii cum si cu ce sa manipulezi atentia cetateanului, si pui in stanga lui un spectacol de circ, nu o sa observe portavionul din dreapta lui“ UI : Cum priveste banca si grupul financiar din care faceti parte, ce se intampla in Romania, in plan economic si politic ? Bancher : Suntem incordati insa extrem de motivati, intrucat asteptam producerea momentului la care lucram de circa 10 luni de zile; Banca noastra si-a redus extrem de mult expunerea in Romania, a inchis robinetul creditarii, si am trimis catre headquarter-ul grupului, cat de multa moneda euro am putut; Repet, asteptam acum producerea rezultatului muncii noastre, in cadrul unui plan la care participa extrem de multe grupuri financiare si bancare externe; UI : Adica concret in ce consta acest rezultat pe care il asteptati ? Sperati in revenirea economica a tarii ? Veti relua creditarea ? Bancher : Naivitatea este o slabiciune de caracter a romanilor; Ma intrebi daca speram in revenirea economica a tarii ? Pai noi speculam si vom castiga enorm de multi bani, tocmai in momentul in care, economia nationala romaneasca, va atinge fundul cel mai de jos al graficului. Creditarea in Romania, s-a facut cu cap; Este adevarat, ca si guvernarea din 2007-2008 ne-a ajutat enorm, atunci cand, ne-am consolidat si ne-am asigurat prin intermediul creditului de consum, dependenta totala a populatiei active, a fortei de munca romanesti; UI : In se sens v-ati asigurat dependenta lor totala ? Bancher : Simplu; Populatia Romaniei si romanul in general, are un singur bun de pret, care ne intereseaza pe noi bancherii: activele imobiliare. Mai exista si forta de munca a individului, insa aceasta, dupa ce l-ai prins in mreje, este utila de speculat, pentru ca acel individ va munci perpetuu pentru noi. Trebuia sa ajungem cumva la aceste active imobiliare ale romanilor; Normele BNR si legile, nu ne permiteau sa putem acorda in masa, credite ipotecare, plus ca aceste credite ipotecare, nu erau 100% avantajoase pentru noi; Asa , ca am profitat de lentoarea in decizie a BNR, si am investit masiv in publicitate pe segmentul creditului de consum. Stiam inca de la bun inceput, faptul ca, cei carora le acordam credite de consum, nu vor avea resurse sa le restituie, astfel, incat, coroborat cu faptul ca, stiam din 2008, ca aceasta criza financiara va lovi si Romania, am calculat totul extrem de bine; Nu trebuia sa fii geniu bancar, ca sa iti dai seama ca intr-o tara precum a voastra, pur si simplu, efectele crizei urmau sa fie devastatoare pentru ca : [1] nu mai produceati nimic; [2] pietele emergente sunt dominate de multinationale, legate de grupurile financiare si bancare pe care noi le reprezentam; [3] urma sa aveti in 2009 un an electoral in care , pe fondul disputelor politice, era de anticipat ca va veti sapa singuri groapa; Pentru a continua lectura accesați butonul portocaliu Read More |
Categories
All
Archives
October 2020
„Cine s-a ridicat împotri-va tăcerii a riscat totdea-una să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşita-tea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.” Octavian Paler „Trei sferturi din toate ne-înţelegerile vor dispărea
|
FAZA ACTUALĂ A LUNII |
„La îceput era Cuvân-tul...”, iar de atunci... în-coace, acesta s-a tot di-versificat şi combinat, ur-mărind, firesc, sensul de evoluție şi creându-ne ast-fel pe noi, oamenii, ființe duale, aflate la graniţa din-tre animal şi inteligentă, o energie materializată ca-pabilă să raționeze, să ge-nereze informație creatoa-re pentru că în ansamblu: „Viaţa este evoluție spiri-tuală neîntreruptă.”
Citatele din: Biblie - Sf. Evanghelie după Ioan și Lev Tolstoi
De accea oamenii trebuie să lupte pentru a deveni mai buni, mai frumoşi su-fleteşte, mai plini de iubire.
„Te vor numi „nebun”, pentru că te-ai născut cu darul de a vedea lucrurile diferit și asta îi sperie.
Te vor numi „ciudat” pen-tru că nu faci aceleași lu-cruri ca și masele, pentru că ai ieșit din matrix și ți-ai creat propria realitate.
Te vor numi „absurd”, pentru că ai credințe di-ferite de cele care ne-au fost insuflate de ani de zile.
Te vor numi „conspirațio-nist” pentru că ai văzut controlul și manipularea pe care sistemele încea-rcă să o exercite asupra ta și asta nu le convine.
Te vor numi „deranjant” pentru că acționezi în mo-duri în afara celor stabilite, pentru că ajuți, pentru că predai, pentru că vorbești despre uni-versuri și existență.
Te vor numi „periculos”, pentru că nu respecți regulile și reglementările stabilite, pentru că îți creezi propriul mod de a trăi în felul tău și pe placul tău.
Te vor numi „înșelător”, pentru că știi că trăim într-un univers de posibi-lități infinite și că totul este posibil dacă îl crezi cu certitudine.
Te vor numi „egoist” pen-tru că ai descoperit că ești cel mai important lucru din viața ta și asta nu le aduce beneficii.
Te vor eticheta în multe feluri, cu multe judecăți, pentru o lungă perioadă de timp, dar rămâi ferm în tine, în dorințele tale și fiind credincios Esenței tale, pentru că până la urmă te vor căuta pentru ceea ce transmiți, pentru ce dăruiești, pentru ce ești tu, prin magia ta.
Nu te lăsa doborât de ce vor spune,creează-ți pro-pria cale și ai încredere în înțelepciunea ta inte-rioară, dacă te îndoiești de ceva, investighează, dacă nu ești de acord cu nici o idee indiferent de cât de mulți oameni o cred, caută-ți adevărul tău, trezește-te și nu mai crede tot ce ți-au spus, trage-ți propriile conclu-zii și manifestă-ți adevă-ratul Eu, întotdeauna din iubire, mereu din con-știință.”
Maricia Neira Lopez
Oamenii sunt adesea ne-rezonabili, iraţionali şi e-goişti…
Iubește-i, oricum.
Dacă ești bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…
Fii bun, oricum.
Dacă ai succes, poți câș-tiga prieteni falși şi duș-mani adevărați.
Fii de succes, oricum.
Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine…
Fă bine, oricum.
Onestitatea și sincerita-tea te vor face vulnera-bil. Fii cinstit şi sincer, oricum.
Ceea ce construiești în ani, poate fi dărâmat într-o zi. Construiește, oricum.
Oamenii au nevoie de ajutor, dar te vor ataca dacă îi ajuți.
Ajută-i oricum.
La urma urmei, totul este între tine şi Dumnezeu…
Nu a fost niciodată între tine şi ei, oricum.
Și chiar dacă pare că nu se întâmplă nimic atunci când spui mulțumesc
SPUNE MULȚUMESC ORICUM
Terra, Soarele și altele mai mari...
Pe oameni îi cunoaștem după atitudinea lor față de nedreptate, minciună sau interes, față de etică.
Îi descoperim după modul în care pun avantajul în raport cu dreptatea și după atitudinea lor față de mun-că și metodele de evitare a ei.
Pe oamenii îi cunoaștem după atitudinea lor față de realitățile vieții, dar mai ales atunci când sunt într-un conflict. Atunci le des-coperim cel mai bine la-șitatea, egoismul, lăcomia ori lipsa de empatie dar și virtuțile.
De aceea oamenii ana-lizează, uneori, cu dreap-tă măsură, alteori cu pro-priul lor etalon, dar ju-decă; după vorbe și fapte și după concordanța dintre ele.
De aceea, lumea, este așa cum este și probabil așa va fi mereu, cu lași și eroi cu oameni și măști... !
„Este o certitudine: igno-ranța aliată cu puterea re-prezintă cel mai feroce dușman pe care îl poate avea dreptatea.”
James Baldwin