CINE E INGINERII ȘI CE VREA EI !
Voi încerca să explic umaniștilor ce creatură este inginerul. Să începem cu începutul… Școala generală și liceul Foarte rar inginerul strălucește la învățătură, nu pentru că nu ar avea materie cenușie deasupra gâtului, ci pentru că nu suportă să învețe pe de rost texte și comentarii la limba româna, sau nume și ani la istorie. Asta nu înseamnă că urăște materiile respective – poate citi cu plăcere o carte, doar că îl enervează noțiunea de memorat. Nici matematica nu-i place în mod deosebit, pentru că inginerul nu e tâmpit. Totuși, materiile interesante, precum fizica (cu circuitele electronice mai ales), chimia (știința chestiilor care fac bum), sau informatica (echivalentul modern al magiei medievale) necesită matematică, așa că nu are de ales și o va învăța. Deși nu va avea mediile cele mai mari din clasă, viitorul inginer va avea satisfacția că el este posesorul unor cunoștințe și abilități pe care colegii lui le văd inaccesibile, și în același timp poate să-și spună liniștit că nu ar fi o mare problemă pentru el să exceleze la celelalte materii, doar că nu vrea. El e cool. Facultatea Inginerul nu se stresează foarte mult în facultate… deși are de mers la laboratoare și are de făcut proiecte. Indiferent cât de stresant este programul și cât de duri sunt profesorii, viitorul inginer va găsi întotdeauna timp pentru distracție, socializare, sau pur și simplu pentru stat degeaba. Pe când studenții celorlalte facultăți sunt lipsiți de griji ca pasărea cerului, sau copleșiți de griji ca un animal erbivor, viitorul inginer este echivalentul studențesc al animalului de pradă: 90% din timp doarme și se joacă, dar în restul de 10% reușește să mobilizeze o impresionantă energie în scopul finalizării unui proiect sau trecerii unui examen. Ziua sau noaptea nu contează pentru el, cu suficientă cafea sau Coca Cola la dispoziție. După ce scopul a fost atins, reactorul energetic se stinge cu cantități impresionante de etanol și programul lejer este adoptat din nou. Locul de muncă Inginerul nu este un „workaholic”, dar va munci bine dacă îi place ceea ce face sau dacă este al dracului de bine plătit. Nu este neapărat obsedat de bani (dacă era s-ar fi făcut economist sau avocat), dar nu-i place nici să facă implozie intestinală. El va încerca, dar nu va reuși decât rar, să mențină ritmul de viață din facultate, 90% frecat de menta, 10% efort intens. Ai dracului patroni nu-l lasă. În general este un tip orientat, care dacă vede că meseria lui nu mai aduce suficiente fonduri la bugetul personal nu ezita sa se reprofileze. „Lipsa lui de cultură”, „incapacitatea lui de a comunica”, sau „gândirea lui de șoarece de laborator” nu-l încurcă: el poate deveni oricând un afacerist sau un politician de succes. Cultura Cultura nu este o componentă vitală a unui inginer, dar nu este obligatoriu să lipsească. Un inginer va citi o carte, va asculta muzică și va viziona un film atâta timp cât acestea îi vor face plăcere, fără să se gândească la faptul că prin asta el își face upgrade la nivelul de cultură. Dacă preferă o carte care descrie o metoda ingenioasă de a lichida pe cineva, urmată de o metodă și mai ingenioasă pentru aflarea vinovatului, în locul unei cărți care descrie lamentările și psihozele unui boșorog sau ale unei femei la menopauza, asta e pentru simplul motiv ca inginerul nu are chef să vomite pe timpul lui liber doar pentru a avea privilegiul de a se lăuda altora cu cât de cult este el. Dacă preferă să vadă cum Bruce Willis sau Arnold Schwarzenegger lichidează câte 50 de dobitoci per film în loc să vadă „capodoperele” lui Mircea Danieluc sau Cristi Puiu, asta este pentru că filmele pentru el sunt un mijloc de relaxare, nu de enervare în plus. Și un inginer nu citește niciodată poezie, decât dacă vrea să impresioneze o femeie, ceea ce până la urmă este un lucru lăudabil și îl iertăm. Etica Inginerii în general se ocupă să construiască dispozitive, fără să-și facă prea multe griji cine este beneficiarul lor, iar motivul nu este întotdeauna de natură financiară. Inginerii fac bombe nucleare și rachete ghidate nu neapărat pentru că sunt plătiți pentru asta (dar nu strică) și nici pentru că le-ar place foarte mult să ucidă oameni (nu mai mult ca altor bărbați, cel puțin), ci pentru că sunt dispozitive complexe, de înaltă precizie, și e o plăcere să arate că pot face așa ceva. E cool! Acasă Inginerul nu este cu mult diferit de ceilalți oameni în viața de zi cu zi… cu excepția faptului ca el este în stare să schimbe un bec ars, sa monteze o priză sau un întrerupător, sau un cablu TV, și nu trebuie să ducă calculatorul la reparat dacă are un virus sau dacă vrea să-și instaleze un modem. Inginerul nu știe ce e aia Tech Support. Rezultate Care este totuși diferența dintre ingineri si umaniști? Exceptând pregătirea de specialitate… Diferența între ei este de scop: inginerul are ca scop crearea, perfecționarea și întreținerea unor dispozitive tehnice: mecanisme, circuite, construcții, programe software… Umanistul are ca scop educarea și perfecționarea oamenilor și a societății. Scopul inginerilor este atins: tehnologia progresează de la un an la altul, și este clar că ce se produce în ziua de azi e mai bun ca ceea ce se producea acum 50 de ani (nu neapărat mai frumos, dar aici nu e treaba noastră). Dar scopul umaniștilor? Sunt oamenii de acum mai buni, mai cinstiți, mai generoși? Sau e chiar invers? Noi ne facem treaba. Voi nu. Deci, ciocu' mic! Am reprodus un citat dintr-un politician umanist contemporan. (autor necunoscut) |
Categories
All
Archives
October 2020
„Cine s-a ridicat împotri-va tăcerii a riscat totdea-una să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşita-tea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.” Octavian Paler „Trei sferturi din toate ne-înţelegerile vor dispărea
|
FAZA ACTUALĂ A LUNII |
„La îceput era Cuvân-tul...”, iar de atunci... în-coace, acesta s-a tot di-versificat şi combinat, ur-mărind, firesc, sensul de evoluție şi creându-ne ast-fel pe noi, oamenii, ființe duale, aflate la graniţa din-tre animal şi inteligentă, o energie materializată ca-pabilă să raționeze, să ge-nereze informație creatoa-re pentru că în ansamblu: „Viaţa este evoluție spiri-tuală neîntreruptă.”
Citatele din: Biblie - Sf. Evanghelie după Ioan și Lev Tolstoi
De accea oamenii trebuie să lupte pentru a deveni mai buni, mai frumoşi su-fleteşte, mai plini de iubire.
„Te vor numi „nebun”, pentru că te-ai născut cu darul de a vedea lucrurile diferit și asta îi sperie.
Te vor numi „ciudat” pen-tru că nu faci aceleași lu-cruri ca și masele, pentru că ai ieșit din matrix și ți-ai creat propria realitate.
Te vor numi „absurd”, pentru că ai credințe di-ferite de cele care ne-au fost insuflate de ani de zile.
Te vor numi „conspirațio-nist” pentru că ai văzut controlul și manipularea pe care sistemele încea-rcă să o exercite asupra ta și asta nu le convine.
Te vor numi „deranjant” pentru că acționezi în mo-duri în afara celor stabilite, pentru că ajuți, pentru că predai, pentru că vorbești despre uni-versuri și existență.
Te vor numi „periculos”, pentru că nu respecți regulile și reglementările stabilite, pentru că îți creezi propriul mod de a trăi în felul tău și pe placul tău.
Te vor numi „înșelător”, pentru că știi că trăim într-un univers de posibi-lități infinite și că totul este posibil dacă îl crezi cu certitudine.
Te vor numi „egoist” pen-tru că ai descoperit că ești cel mai important lucru din viața ta și asta nu le aduce beneficii.
Te vor eticheta în multe feluri, cu multe judecăți, pentru o lungă perioadă de timp, dar rămâi ferm în tine, în dorințele tale și fiind credincios Esenței tale, pentru că până la urmă te vor căuta pentru ceea ce transmiți, pentru ce dăruiești, pentru ce ești tu, prin magia ta.
Nu te lăsa doborât de ce vor spune,creează-ți pro-pria cale și ai încredere în înțelepciunea ta inte-rioară, dacă te îndoiești de ceva, investighează, dacă nu ești de acord cu nici o idee indiferent de cât de mulți oameni o cred, caută-ți adevărul tău, trezește-te și nu mai crede tot ce ți-au spus, trage-ți propriile conclu-zii și manifestă-ți adevă-ratul Eu, întotdeauna din iubire, mereu din con-știință.”
Maricia Neira Lopez
Oamenii sunt adesea ne-rezonabili, iraţionali şi e-goişti…
Iubește-i, oricum.
Dacă ești bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…
Fii bun, oricum.
Dacă ai succes, poți câș-tiga prieteni falși şi duș-mani adevărați.
Fii de succes, oricum.
Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine…
Fă bine, oricum.
Onestitatea și sincerita-tea te vor face vulnera-bil. Fii cinstit şi sincer, oricum.
Ceea ce construiești în ani, poate fi dărâmat într-o zi. Construiește, oricum.
Oamenii au nevoie de ajutor, dar te vor ataca dacă îi ajuți.
Ajută-i oricum.
La urma urmei, totul este între tine şi Dumnezeu…
Nu a fost niciodată între tine şi ei, oricum.
Și chiar dacă pare că nu se întâmplă nimic atunci când spui mulțumesc
SPUNE MULȚUMESC ORICUM
Terra, Soarele și altele mai mari...
Pe oameni îi cunoaștem după atitudinea lor față de nedreptate, minciună sau interes, față de etică.
Îi descoperim după modul în care pun avantajul în raport cu dreptatea și după atitudinea lor față de mun-că și metodele de evitare a ei.
Pe oamenii îi cunoaștem după atitudinea lor față de realitățile vieții, dar mai ales atunci când sunt într-un conflict. Atunci le des-coperim cel mai bine la-șitatea, egoismul, lăcomia ori lipsa de empatie dar și virtuțile.
De aceea oamenii ana-lizează, uneori, cu dreap-tă măsură, alteori cu pro-priul lor etalon, dar ju-decă; după vorbe și fapte și după concordanța dintre ele.
De aceea, lumea, este așa cum este și probabil așa va fi mereu, cu lași și eroi cu oameni și măști... !
„Este o certitudine: igno-ranța aliată cu puterea re-prezintă cel mai feroce dușman pe care îl poate avea dreptatea.”
James Baldwin