Colecție de texte despre știință și religie Ficțiune după „Crearea lui Adam”- Leonardo Da Vinci Oare să fii apărut viața, numai din anumite componente materiale din care prin întâmplare au apărut formele primitive, care au evoluat, sau să fi fost Omul adus de pe alte planete, sau pur și simplu a fost creat de „cineva sau ceva”, creație din creație... dar care refuză să ni se descopere? Cine sau ce este acea autoritate creatoare, pe care nu o putem vedea și nici înțelege, dar care să revendice rațiunea existenței noastre? Ce inteligență a gândit pentru toate vietățile acestui pământ, care au corpurile proiectate pentru a susține viața, scopul lor, conștient sau instinctiv, ca un țel suprem fiind menținerea vieții prin; reproducere, protejarea și instruirea urmașilor sau autoprotejarea propriu-zisă ? „De la insecte la păsări, de la pești la mamifere? Cu toții se camuflează pentru a-i induce în eroare atât pe cei pe care-i vânează, cât și pe cei de care se feresc să nu fie vânați… De unde cunosc genele întreaga încrengătură de lupte și nevoi, existentă în afara organismului pe care îl formează? Sau ce mai putem înțelege văzând polenizarea plantelor făcută de către insecte? Insectele își îndeplinesc inconștient această sarcina, aflate fiind în drumul lor pentru hrană, însă plantele au fost construite genetic cunoscându-se faptul că insectele vor realiza polenizarea. Cum au „văzut” genele plantelor în afara organismului pe care-l formează? Și când te gândești că absolut tot ce mișcă în lumea noastră, de la comportamentul spinilor și gulonilor din interiorul protonilor și neutronilor ce alcătuiesc atomul, și până la com-portamentul galaxiilor, incluzând între aceste limite chiar și comportamentul aparte al omului (cea mai complexă formă de organizare inteligentă pe care o cunoaștem astăzi în univers), totul, spuneam, stă într-o strânsă legătură și, astfel, toate comportamentele sunt inter-conectate împreună. Ca un mecanism al unui ceas mecanic ce are atâtea rotițe câte specii și indivizi există pe pământ, alături de câte particule de materie elementară există în univers! Cine sau ce poate oare să aranjeze toate aceste miliarde și miliarde de rotițe astfel încât să formeze ceasul realității pe care o vedem?” Octav Chivulescu-Civilizația Inilor Deci, despre; Cine este creatorul ? Cine este Dumnezeu? Ce este Dumnezeu? Unde este Dumnezeu? Ce este sufletul? Ce este viața? Care este scopul vieții? Are viața un scop? Cine suntem noi? Este adevărul cunoscut? Poate fi adevărul cunoscut? - cu texte selectate de pe internet. Pentru a continua lectura apăsați pe butonul portocaliu Read More |
Categories
All
Archives
October 2020
„Cine s-a ridicat împotri-va tăcerii a riscat totdea-una să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îţi iartă multe, dar nu-ţi iartă când le arăţi cu degetul laşita-tea. Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.” Octavian Paler „Trei sferturi din toate ne-înţelegerile vor dispărea
|
FAZA ACTUALĂ A LUNII |
„La îceput era Cuvân-tul...”, iar de atunci... în-coace, acesta s-a tot di-versificat şi combinat, ur-mărind, firesc, sensul de evoluție şi creându-ne ast-fel pe noi, oamenii, ființe duale, aflate la graniţa din-tre animal şi inteligentă, o energie materializată ca-pabilă să raționeze, să ge-nereze informație creatoa-re pentru că în ansamblu: „Viaţa este evoluție spiri-tuală neîntreruptă.”
Citatele din: Biblie - Sf. Evanghelie după Ioan și Lev Tolstoi
De accea oamenii trebuie să lupte pentru a deveni mai buni, mai frumoşi su-fleteşte, mai plini de iubire.
„Te vor numi „nebun”, pentru că te-ai născut cu darul de a vedea lucrurile diferit și asta îi sperie.
Te vor numi „ciudat” pen-tru că nu faci aceleași lu-cruri ca și masele, pentru că ai ieșit din matrix și ți-ai creat propria realitate.
Te vor numi „absurd”, pentru că ai credințe di-ferite de cele care ne-au fost insuflate de ani de zile.
Te vor numi „conspirațio-nist” pentru că ai văzut controlul și manipularea pe care sistemele încea-rcă să o exercite asupra ta și asta nu le convine.
Te vor numi „deranjant” pentru că acționezi în mo-duri în afara celor stabilite, pentru că ajuți, pentru că predai, pentru că vorbești despre uni-versuri și existență.
Te vor numi „periculos”, pentru că nu respecți regulile și reglementările stabilite, pentru că îți creezi propriul mod de a trăi în felul tău și pe placul tău.
Te vor numi „înșelător”, pentru că știi că trăim într-un univers de posibi-lități infinite și că totul este posibil dacă îl crezi cu certitudine.
Te vor numi „egoist” pen-tru că ai descoperit că ești cel mai important lucru din viața ta și asta nu le aduce beneficii.
Te vor eticheta în multe feluri, cu multe judecăți, pentru o lungă perioadă de timp, dar rămâi ferm în tine, în dorințele tale și fiind credincios Esenței tale, pentru că până la urmă te vor căuta pentru ceea ce transmiți, pentru ce dăruiești, pentru ce ești tu, prin magia ta.
Nu te lăsa doborât de ce vor spune,creează-ți pro-pria cale și ai încredere în înțelepciunea ta inte-rioară, dacă te îndoiești de ceva, investighează, dacă nu ești de acord cu nici o idee indiferent de cât de mulți oameni o cred, caută-ți adevărul tău, trezește-te și nu mai crede tot ce ți-au spus, trage-ți propriile conclu-zii și manifestă-ți adevă-ratul Eu, întotdeauna din iubire, mereu din con-știință.”
Maricia Neira Lopez
Oamenii sunt adesea ne-rezonabili, iraţionali şi e-goişti…
Iubește-i, oricum.
Dacă ești bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse…
Fii bun, oricum.
Dacă ai succes, poți câș-tiga prieteni falși şi duș-mani adevărați.
Fii de succes, oricum.
Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine…
Fă bine, oricum.
Onestitatea și sincerita-tea te vor face vulnera-bil. Fii cinstit şi sincer, oricum.
Ceea ce construiești în ani, poate fi dărâmat într-o zi. Construiește, oricum.
Oamenii au nevoie de ajutor, dar te vor ataca dacă îi ajuți.
Ajută-i oricum.
La urma urmei, totul este între tine şi Dumnezeu…
Nu a fost niciodată între tine şi ei, oricum.
Și chiar dacă pare că nu se întâmplă nimic atunci când spui mulțumesc
SPUNE MULȚUMESC ORICUM
Terra, Soarele și altele mai mari...
Pe oameni îi cunoaștem după atitudinea lor față de nedreptate, minciună sau interes, față de etică.
Îi descoperim după modul în care pun avantajul în raport cu dreptatea și după atitudinea lor față de mun-că și metodele de evitare a ei.
Pe oamenii îi cunoaștem după atitudinea lor față de realitățile vieții, dar mai ales atunci când sunt într-un conflict. Atunci le des-coperim cel mai bine la-șitatea, egoismul, lăcomia ori lipsa de empatie dar și virtuțile.
De aceea oamenii ana-lizează, uneori, cu dreap-tă măsură, alteori cu pro-priul lor etalon, dar ju-decă; după vorbe și fapte și după concordanța dintre ele.
De aceea, lumea, este așa cum este și probabil așa va fi mereu, cu lași și eroi cu oameni și măști... !
„Este o certitudine: igno-ranța aliată cu puterea re-prezintă cel mai feroce dușman pe care îl poate avea dreptatea.”
James Baldwin