|
Author Bârsan Ioan
|
Nu întotdeauna tăcerea e de aur, tăcerea e iscoditoarea neliniște a gândului uman.
Ea poate fi, pândă, pedeap-să, răspuns... sau zadarnica frământare a gândului uman. Tăcerea e întuneric ! Nu întotdeauna cuvintele sunt o soluție, important este: ce, cui, când și cum vorbim. Nu întotdeauna este o înţelep-ciune să spui ceea ce crezi, cuvintele pot deveni arme ! Dar, tăcerea, minciuna sau vi-clenia nu sunt tot arme? Sunt cele mai josnice arme și sunt caracteristice lașilor, a celor pierduți a celor care nu pot comunica din frica de a nu li se descoperi goliciunea, egoismul sau putrefacția rați-unii. Creatorul; Dumnezeu, Natura, ca energie, materie și inform-ație aflate într-o continuă tran-sformare; ne-a înzestrat, ca ființe evoluate cu inteligență, cu darul vorbirii pentru a deveni ființe spirituale. O ființă umană care nu-și poa-te exprima sentimentele, dorin-țele, crezurile, faptele sau dis-putele și nici nu este capabilă de argumentare, este o ființă umană cu handicap. O ființă mută, surdă sau oarbă, schi-monosită uneori prin automuti-lare. Iartă-mă mamă, tu ai tăcut toată viața și m-ai sfătuit și pe mine să fac la fel. Au fost alte vremuri, tot tulburi. Tăcerea însemna siguranță, li-bertate... O libertate a unei lumi în care realitatea se ascundea codată în tiparele rigide ale „limbajului de lemn” sau în cuvintele nerostite din spatele cenzurii, iar societatea se dorea multilateral dezvoltată... ! Eu am tăcut, am învățat și să ascult tăcerea, dar trebuia oda-tă ca din atâta tăcere să iasă și un strigăt și iată-l, eu nu am putut altfel. sau „Ceea ce-ți rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături.” Ileana Vulpescu sau „E mai bine să taci din gură şi să-i lași pe ceilalți să creadă că ești un prost, decât să vorbești și să înlături orice îndoială.” Mark Twaine |
„Nimeni nu-și va aminti de tine pentru gândurile tale secrete.
Cere-I lui D-zeu forța și înțelepciunea să le ex-primi.”
Gabriel Garcia Marquez