Viața în regimul comunist.
„Atunci când cineva e răsplătit fără să muncească, altcineva muncește fără să fie răsplătit.” - Adrian Rogers (1931-2005), Pastor. sau „Guvernul nu deține nimic. Orice îți este dat de către guvern a fost luat de la altcineva”. De-a lungul istoriei și dezvoltării civilizației umane au apărut diverse modele de organizare socială. La începuturi, în preistorie, proprietatea asupra bunurilor aparținea, în egală măsură, tuturor membrilor. Micile diferențieri se făceau adeseori pe cale conflictuală, cei mai puternici obținând mai mult, până la instituirea unor norme de respectat în grup sau trib. Printre activitățile desfășurate în comun se numără vânătoarea, pescuitul, culesul și altele privitoare la viața spirituală. Mai târziu, a apărut proprietatea privată asupra uneltelor, armelor și bunurilor în general. Relațiile dintre diferite grupuri, triburi sau forme statale erau caracterizate prin: schimburi economice și culturale sau prin războaie, organizate pentru a pune stăpânire pe teritoriile sau bunurile altor comunități. Astfel omenirea a cunoscut modele de organizare socială ca: sclavagismul, feudalismul, capitalismul și socialismul, acesta din urmă fiind considerat ca o etapa (faza) premergătoare comunismului. Primele idei comuniste de organizare socială au apărut aproximativ în jurul anilor 360 i. Hr. odată cu lucrarea “ Republica” a lui Platon și au la bază principiul comunității de bunuri sau altfel spus împărțirea în mod egal a resurselor și bunurilor între membrii societății. Comunismul modern este legat de ideile lui K. Marx și Fr. Engels, care, ulterior, au fost preluate, adaptate și dezvoltate de diverși teoreticieni printre care, Lenin, Stalin, Troțki, Mao. Pentru a continua lectura accesați (click) butonul portocaliu Read More De-ale revoluției... Pariul despre Indemnizația Reparatorie (de revoluționar) și altele...23/11/2011 LEGEA... REVOLUȚIEI nr. 12/1989 Toată lumea a tras; armata: în unii, securitatea: în alții, justiția: de timp, nomenclatura : foloase, poporul: nădejde! „Revoluția franceză nu a fost o revoluție, nici revoluția rusă nu a fost o revoluție. Nu există revoluții, ci doar tehnici insurecționale în bătălia pentru putere.” Curzio Malaparte Atunci când se revoltă mulțimea, deseori se schimbă conducătorii și uneori și propri-etatea asupra mijloacelor de producție, iar acest proces se numește revoluție. Pe vremea regimului comunist, pe fondul degradării situației din țară, dar mai ales după 1980 când nu se mai găseau în comerțul socialist alimente suficiente, precum și alte bunuri de larg consum, și sub influența propagandei anticomuniste și antisovietice, ascultată la posturile de radio occidentale cu programe în limba româna, nu am realizat adevărata dimensiune a realități; a luptei sistemelor pentru influență și resurse, a nefastei încercări de a supraviețui într-o zonă de confluență a marilor puteri, a poziționării României la răscru-cea intereselor celor două mari lumi și nici nu am anticipat puterea de supunere a poporul roman, a umilinței cu care acesta poate suporta mai mult decât, foamea, frigul sau lașitatea și că a fi român este o fatalitate. Cert este, că mi-am dorit o viață mai bună, iar prin victoria revoluției din Decembrie ’89 și respectiv prin trecerea României la un alt sistem social, capitalismul de tip occidental, unde; drepturile omului sunt respectate, omul cinstit și muncitor se bucură de prețuire și în consecință este plătit pe măsura efortului depus, proprietatea și libertatea de exprimare fiindu-i garantate ele, reprezentând lucru cel mai de preț, am văzut și o modalitate de reali-zare a unei vieți mai bune. Nu am crezut însă, nici prin visele mele cele mai sumbre că îmi voi risca viața pentru a vedea o societate distrusă într-o țară îngenunchiată, devenită colonie, cu un popor trădat și alungat din propria țară, prin lipsa salariilor decente și a locurilor de muncă, prin lipsa unei asistențe medicale adecvate, dar și cu o piață invadată de otrăvuri și rebuturi venite din „lu- mea civilizată”. Nu mi-aș fi putut imagina niciodată că mânat de un amestec de sentimente precum: ura, cu-curajul, demnitatea, speranța, voi participa, din proprie voință, la o revoluție, care mai „apoi” să fie deturnată într-o lovitură de stat, pusă la cale de serviciile secrete, cu precădere de cele occidentale, se pare, astfel din primele momente ale evoluției evenimentelor, aflându-mă în miezul acțiunilor într-unul dintre punctele fierbinți ale orașului (Consiliul Județean al P.C.R.- actuala Prefectură) într-un moment de slăbiciune și inocență mi-am exprimat public constatarea, că suntem manipulați; că „teroriștii” sunt de fapt diversioniști..., adică unii care crează doar panica, fără a ataca în mod real obiectivele vitale, unii, acționând cu dezinformări chiar din interiorul prefecturii. Se pare că a fost un război al serviciilor secrete, cele străine dându-și mâna în a le anihila pe cele românești și invers...??? Oficial, nu știm încă nimic. Din punctul meu de vedere, scenariul sângeros al evenimentelor din Decembrie 1989 a urmărit și a reușit să zădărnicească până azi coagularea unei societăți civile autentice și a favorizat acapararea puterii politice și economice de către structuri mafiote generate de P.C.R și Securitate. Totuși nu vreau să deschid acest subiect delicat al revoluției sau al loviturii de stat, deoarece acesta nu poate fi lămurit acum, acesta va fi lămurit probabil de către istorie, justiție și nici nu vreau să enumăr avantajele sau dezavantajele fiecărui sistem, să fac o comparație, ci doar constat; că în timp, s-a dovedit că nu tot ce am ascultat la aceste posturi de radio străine a servit intereselor poporului român și că multe au fost provocări, propagandă, dezinformare iar situația a căpătat și o altă înfățișare, în care poporul și revoluționarii au devenit marii perdanți. Pentru a continua accesați butonul portocaliu Read More |
Author Bârsan Ioan
|
Nu întotdeauna tăcerea e de aur, tăcerea e iscoditoarea neliniște a gândului uman.
Ea poate fi, pândă, pedeap-să, răspuns... sau zadarnica frământare a gândului uman. Tăcerea e întuneric ! Nu întotdeauna cuvintele sunt o soluție, important este: ce, cui, când și cum vorbim. Nu întotdeauna este o înţelep-ciune să spui ceea ce crezi, cuvintele pot deveni arme ! Dar, tăcerea, minciuna sau vi-clenia nu sunt tot arme? Sunt cele mai josnice arme și sunt caracteristice lașilor, a celor pierduți a celor care nu pot comunica din frica de a nu li se descoperi goliciunea, egoismul sau putrefacția rați-unii. Creatorul; Dumnezeu, Natura, ca energie, materie și inform-ație aflate într-o continuă tran-sformare; ne-a înzestrat, ca ființe evoluate cu inteligență, cu darul vorbirii pentru a deveni ființe spirituale. O ființă umană care nu-și poa-te exprima sentimentele, dorin-țele, crezurile, faptele sau dis-putele și nici nu este capabilă de argumentare, este o ființă umană cu handicap. O ființă mută, surdă sau oarbă, schi-monosită uneori prin automuti-lare. Iartă-mă mamă, tu ai tăcut toată viața și m-ai sfătuit și pe mine să fac la fel. Au fost alte vremuri, tot tulburi. Tăcerea însemna siguranță, li-bertate... O libertate a unei lumi în care realitatea se ascundea codată în tiparele rigide ale „limbajului de lemn” sau în cuvintele nerostite din spatele cenzurii, iar societatea se dorea multilateral dezvoltată... ! Eu am tăcut, am învățat și să ascult tăcerea, dar trebuia oda-tă ca din atâta tăcere să iasă și un strigăt și iată-l, eu nu am putut altfel. sau „Ceea ce-ți rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături.” Ileana Vulpescu sau „E mai bine să taci din gură şi să-i lași pe ceilalți să creadă că ești un prost, decât să vorbești și să înlături orice îndoială.” Mark Twaine |
„Nimeni nu-și va aminti de tine pentru gândurile tale secrete.
Cere-I lui D-zeu forța și înțelepciunea să le ex-primi.”
Gabriel Garcia Marquez