Crăciunul Crăciunul nu înseamnă cadouri, dacă asta înseamnă nervi. Crăciunul nu înseamna îmbulzeală, ci mai degrabă retragere. Crăciunul nu e goana irezistibilă de a fi în rând cu lumea care pune bucate pe masâ "că așa-i tradiția". Crăciunul nu e tradiție. Crăciunul nu e ghiftuiala oarbă, nu e năpustire hulpavă după ce ai postit. Crăciunul nu e razboi în trafic pentru familie. Crăciunul nu e familie dacă familia zbârnaie de tensiuni nerostite. Crăciunul nu e Moș Crăciun în alb și roșu. Crăciunul nu e colind cu orice preț, supracântat, la ore nepotrivite. Crăciunul nu e o perioada în care "ne deschidem inima ca să intre lumina sfântă". De ce ar fi închis în restul anului? Crăciunul nu e slogan dulceag sau vorbe mari. Crăciunul nu e reamintirea valorilor morale lipsă. Crăciunul nu e un program special la televizor. Și nici zâmbet fals nu e Crăciunul. Crăciunul nu e prilej de regret că nu ai cu cine petrece sărbatorile. Crăciunul nu e bilanț. Crăciunul nu e lumina electrică în exces sau bradul pe care te-ai luptat să-l aduci acasă ca un erou modern. Crăciunul nu e luptă. Crăciunul nu e promoție. Nu-l găseăti pe rafturile care urlă că e Crăciunul. Nu e cozonac, caltaboș tobă sorici sau vin roșu. Crăciunul nu e ilustrată și nici fericirea tâmpă împachetată în spoturi publicitare cu reni și Moș Crăciuni pentru diferite nișe. Pentru a continua lectura accesați butonul portocaliu Read More Crăciunul nu e nimic din toate astea.Nu e drum'n băse, nici popcorn sau clubbing.
Crăciunul nu e discoteca si nici fantezie sexuala de iarna. Crăciunul nu e bere. Crăciunul nu e nimic din tot zgomotul ăsta surd și disonant ca o orchestră mondială care se acordează la nesfârșit fără să mai înceapă să cânte. N-are niciun rost așa. Nu e despre asta. Nu pentru mine. Mi-o spun în fiecare an, încercand cu disperare să înot spre marginile vârtejului care mă trage la fund unde în malul vascos zac resturi de sarmale, conserve, reproșuri, un fel de mâzgă sufletească, o inerție veștedă. Crăciunul e altceva. Crăciunul este momentul în care s-a schimbat TOTUL. Crăciunul e momentul în care Oamenii au descoperit Speranța prin Iubire. Vorbe mari, nu? Da de unde, vorbe prea mici plutind pe Marea Moartî. Dar, pentru că vorbele astea mici care plutesc în derivă să ajunga la destinație și să umfle pânzele celor care mai au curajul să navigheze, e nevoie să sărbatorim Crăciunul. Pentru EL. Pentru tot ce ne dă în fiecare zi. Pentru tot ce uitam să în apoiem. Aș fi vrut sa inchei altfel. De fapt, Crăciunul nu e nici măcar ce am scris eu aici. Nu poti scrie despre Crăciun în mijlocul Mării Moarte. .................................................................................................................... Am ascultat conținutul acestui text, scris de Tudor Chirilă și difuzat de Radio ZU, în timp conduceam mașina, încercând cu greu să ajung într-o zona comercială a Brașovului, pentru "cumpăraturile de sărbatori". Superbe reflexii. Nu pot să nu le împărtășesc. Oare nu ar fi mai bine să nu ne dorim nimic de sărbatori ? Să renunțăm la plăcerea aceasta scumpă care " Nici nu știi ce te face mai fericit. Să primești sau să dăruiești ?" Să nu ne mai amăgim copiii cu povești despe moș. Să nu mai muncim pentru masa de Crăciun. Să renunțăm la bucuria și emoția revederii cu părinții cu frații cu rudele. Să uităm să vorbim despre EL, despre noi, despre lumea noastră, despre visele noastre și să ne odihnim. În tradiția creștină sărbătoarea nașterii Mântuitorului reprezintă un prilej de mare bucurie căci prin nașterea lui Hristos, Dumnezeu a făcut posibilă mântuirea, adică eliberarea din robia păcatului și a morții și dobândirea vieții veșnice. Magii, I-au închinat daruri, noi ? Noi, să nu mai credem în nimic și s-o lăsam mai moale și cu simbolistica că-i criză...! ? Și totuși..., dacă nu ne-am zbate pentru a pune ceva bun pe masă, dacă nu am avea ce sau cui dărui, dacă nu ar mirosi a brad, a cozonac sau a demancare sau nimeni nu ne-ar deschide ușa, oare nu am realiza ca de fapt am uitat să simțim că trăim ? "Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată", spunea Octavian Paler . Mai devreme sau mai târziu s-ar putea să ne para rău dupa lucruri pe care le- am fi putut face sau spune, dar le-am amânat crezând că mai avem timp........ Viața nu poate fi numai Dumnezeu, viața nu poate fi numai evoluție și adaptare, poate amândouă, împreună, nu totul poate fi simplu, nu totul poate fi tranșant. Eu așa văd lucrurile, ceva mai integratoriu, bineînțeles păstrând rapoartele rezonabile între bucuria trupului și cea a sufletului. Postul fără rugaciune, e cură de slăbire, viața fără hrană nu poate exista, fără hrană spirituală e îndobitocire curată. Sănătatea nu este ''totul'' dar fără sănătate ''totul'' este nimic. Oamenii nu se nasc răi, dar pot deveni răi datorită persoanelor... pe care le întâlnesc pe parcursul vieții. Doar cei cinstiți pot fi liniștiți, doar cei buni pot fi cu adevarat fericiți, pentru că fericirea înseamnă iubire..., pentru restul există doar satisfacții, plăceri, oportunități, noroc. Desigur societatea actuală a înclinat mult balanța, avem tendința să iubim lucrurile iar de oameni să ne folosim. Lucrurile sunt pentru a fi folosite iar oamenii pentru a fi iubiți, înțeleși. A dispărut încrederea, respectul, toleranța, recunoștința, cât despre restul, îi dau multă dreptate lui Tudor Chirilă ale cărui însemnări sunt remarcabile. Deci, îndrăznesc să vă urez ca sfintele sărbatori ale nașterii Domnului să vă găsească în pace și sănătate, să fiți fericiți, să aveți ce pune pe masă, ce și cui dărui. De unde dați să nu se cunoască, de la cine primiți Dumnezeu să-i ocrotească, să ne vedem și să ne auzim cu bine, acum și încă mulți ani de acum înainte.
1 Comment
Dan
25/12/2011 08:30:24
La multi ani!
Reply
Leave a Reply. |
Author Bârsan Ioan
|
Nu întotdeauna tăcerea e de aur, tăcerea e iscoditoarea neliniște a gândului uman.
Ea poate fi, pândă, pedeap-să, răspuns... sau zadarnica frământare a gândului uman. Tăcerea e întuneric ! Nu întotdeauna cuvintele sunt o soluție, important este: ce, cui, când și cum vorbim. Nu întotdeauna este o înţelep-ciune să spui ceea ce crezi, cuvintele pot deveni arme ! Dar, tăcerea, minciuna sau vi-clenia nu sunt tot arme? Sunt cele mai josnice arme și sunt caracteristice lașilor, a celor pierduți a celor care nu pot comunica din frica de a nu li se descoperi goliciunea, egoismul sau putrefacția rați-unii. Creatorul; Dumnezeu, Natura, ca energie, materie și inform-ație aflate într-o continuă tran-sformare; ne-a înzestrat, ca ființe evoluate cu inteligență, cu darul vorbirii pentru a deveni ființe spirituale. O ființă umană care nu-și poa-te exprima sentimentele, dorin-țele, crezurile, faptele sau dis-putele și nici nu este capabilă de argumentare, este o ființă umană cu handicap. O ființă mută, surdă sau oarbă, schi-monosită uneori prin automuti-lare. Iartă-mă mamă, tu ai tăcut toată viața și m-ai sfătuit și pe mine să fac la fel. Au fost alte vremuri, tot tulburi. Tăcerea însemna siguranță, li-bertate... O libertate a unei lumi în care realitatea se ascundea codată în tiparele rigide ale „limbajului de lemn” sau în cuvintele nerostite din spatele cenzurii, iar societatea se dorea multilateral dezvoltată... ! Eu am tăcut, am învățat și să ascult tăcerea, dar trebuia oda-tă ca din atâta tăcere să iasă și un strigăt și iată-l, eu nu am putut altfel. sau „Ceea ce-ți rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături.” Ileana Vulpescu sau „E mai bine să taci din gură şi să-i lași pe ceilalți să creadă că ești un prost, decât să vorbești și să înlături orice îndoială.” Mark Twaine |
„Nimeni nu-și va aminti de tine pentru gândurile tale secrete.
Cere-I lui D-zeu forța și înțelepciunea să le ex-primi.”
Gabriel Garcia Marquez