De câteva zile mă tot străduiesc să scriu ceva... pe blog; o urare de sărbători, un mesaj de genul „Crăciun fericit și An Nou fericit!”, dar nu chiar atât de limitat... ceva mai deosebit, ca pentru rude și prieteni, din care să rezulte, un gând bun, apreciere, respect. Și din lipsă de inspirație, caut pe net... unde aflu că: „În nici un caz nu spunem «Crăciun fericit». E un pleonasm! Cum pot fi altfel Sărbătorile decât fericite?”. Pot...! Sau: „nu se spune „Sărbători fericite!” ci, „Să fiți fericiți de sărbători!”. Sărbătorile nu pot fi fericite, doar oamenii pot fi fericiți” sau „Moș Crăciun, dintr-un bătrânel simpatic, despre care se spune că ar fi primit-o pe Fecioara Maria să nască în grajd, a devenit acum un moș lacom, folosit drept agent de marketing, și care tinde să îl evacueze pe Iisus Hristos din sărbătoare.”
Dumnezeulee ! Este adevărat că obiceiul împodobitului bradului de Crăciun a fost împrumutat și se presupune că ar aparţine lumii germane păgâne, de unde a fost treptat asimilat de creştinism. Este adevărat că de la semnificația inițială a sărbătorii de Crăciun s-a deviat puțin, ajungându-se la lumini, cadouri, colinde și multă veselie, uneori cu mese copioase și petreceri, umplându-ne mai mult de alcool și mâncare decât de Duhul Sfânt! Societatea se mai schimbă, economia o modelează - cauza principală fiind progresul tehnologic - și odată cu societatea și conceptele... De la cosmos la microcosmos, moartea... este un dat (programat), o realitate și atunci, ce ne mai rămâne? Cât despre fericire... sau cât de bucuroși ar trebui să fim de aceste sărbători și ce anume influențează modul în care ne simțim în aceste zile speciale sau ce anume putem face pentru a avea sărbătorile liniștite, ne spun psihologii... Desigur, nașterea unui copil este întotdeauna un prilej de fericire pentru o familie, o minune! Nașterea mântuitorului, sau a celui pe care creștinii Îl consideră eliberatorul Omului din robia păcatului și a morții, ar trebui să fie de asemenea o fericire. Dar câți dintre noi Îl mai pot considera pe Iisus, ca fiind darul lui Dumnezeu pentru Om? Răscumpărătorul păcatului strămoșesc... Poate că Dumnezeu este perfecțiunea și că funcționează după o lege morală, o lege a binelui, prin care determină ca fiecare particulă să pună lucrurile în ordinea lor firească, dar încă neînţeleasă de noi. Totuși, se nasc și mor planete, sisteme solare... și ființe nevinovate. Poate nu înțelegem deplin gestul sacrificiului divin, fericirea promisă, aceea de a avea acces prin acestă naștere urmată de o jertfă, la alte dimensiuni, la o conștiință cosmică, dar neferi-cirea există, atâta timp cât viața se încheie, cel puțin în universul nostru fizic, cu o moarte prin boli și suferință. În scepticismul meu, cultivat de societatea actuală, modernă - manipulatoare, nu pot să nu mă gândesc la miile de copii sacrificați de Irod din patima puterii, sau la milioanele de vieți distruse, ulterior, în numele noii religii care avea să se nască odată cu identificare lui Iisus din Nazaret cu Mesia. Cum aș putea să sărbătoresc liniștit Crăciunul, când știu că pe moartea acestora unii își construiesc „fericirea”? Câți posibili: Albert Einstein, Niels Bohr, Gustav Hertz, Baruch Spinoza, Sigmund Freud, Barbra Streisand, Dustin Hoffman, Steven Spielberg, Paul Newman, Michael Douglas, Steven Seagal, Sergey Brin (fondatorul Google), Mark Zuckerberg, (Facebook), Michael Dell (Dell Computers) etc, au putut fi sacrificați din considerente religioase? S-au întâmplat aceste evenimente cu adevărat, din punct de vedere istoric? Sau este o poveste inventată de primii creștini? Personajul din lumea antică despre care avem cele mai multe dovezi primare din surse originale, este Irod cel Mare. Faptul că Josephus Flavius, un istoric evreu din primul secol (e.n.), de origine regală și preoțească, nu a consemnat evenimentul uciderii copiilor are câteva explicații posibile. Totuși tradiția bizantină plasează numărul copiilor la 14.000 iar tradiția siriană spune că 64.000 de copii nevinovați au fost uciși. Cu toate acestea, profesorul William F. Albright, șeful societății americane de arheologie din Țara Sfântă, estimează că populația din Betleem, la momentul nașterii lui Iisus era de aproximativ 300 de persoane, plasând numărul copiilor mai mici de doi ani sub cel de 20! Sursa: Resurse Creștine și Doxologia Așadar, uciderea copiilor nevinovați este neatestată în consemnările laice, dar plauzibilitatea istorică a acestui eveniment este în concordanță cu caracterul și acțiunile lui Irod cel Mare. Pe lângă uciderea dușmanilor, el nu a avut mustrări de conștiință în uciderea membrilor familiei sale; a copiilor, soțiilor și prietenilor. Irod nu s-ar fi gândit de două ori cu privire la uciderea câtorva copii dintr-un sat mic și obscur la sud de Ierusalim, cu scopul de a-și păstra tronul în siguranță. Deci, cred că Josephus ori nu a auzit despre această întâmplare ori nu a considerat-o destul de importantă pentru a o scrie. Oricum, din punctul meu de vedere, primul martir în biserica creștină a fost primul copil care a fost ucis în Betleem, iar noi nu trebuie să trecem cu vederea acest lucru. Ufff....! Aşadar, vă doresc tuturor; rudelor, prietenilor, colegilor de serviciu, celor care citesc paginile acestui site, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și a noului an, multă, multă sănătate, fericire (tinerețe fără bătrânețe și viață veșnic... îmbelșugată), prosperitate alături de urarea tra-dițională, laconică, concisă, succintă: Merry Christmas and happy new year! CRĂCIUN FERICIT Și AN NOU FERICIT! LA MULȚI ANI! Bârsan Ioan
2 Comments
|
Author Bârsan Ioan
|
Nu întotdeauna tăcerea e de aur, tăcerea e iscoditoarea neliniște a gândului uman.
Ea poate fi, pândă, pedeap-să, răspuns... sau zadarnica frământare a gândului uman. Tăcerea e întuneric ! Nu întotdeauna cuvintele sunt o soluție, important este: ce, cui, când și cum vorbim. Nu întotdeauna este o înţelep-ciune să spui ceea ce crezi, cuvintele pot deveni arme ! Dar, tăcerea, minciuna sau vi-clenia nu sunt tot arme? Sunt cele mai josnice arme și sunt caracteristice lașilor, a celor pierduți a celor care nu pot comunica din frica de a nu li se descoperi goliciunea, egoismul sau putrefacția rați-unii. Creatorul; Dumnezeu, Natura, ca energie, materie și inform-ație aflate într-o continuă tran-sformare; ne-a înzestrat, ca ființe evoluate cu inteligență, cu darul vorbirii pentru a deveni ființe spirituale. O ființă umană care nu-și poa-te exprima sentimentele, dorin-țele, crezurile, faptele sau dis-putele și nici nu este capabilă de argumentare, este o ființă umană cu handicap. O ființă mută, surdă sau oarbă, schi-monosită uneori prin automuti-lare. Iartă-mă mamă, tu ai tăcut toată viața și m-ai sfătuit și pe mine să fac la fel. Au fost alte vremuri, tot tulburi. Tăcerea însemna siguranță, li-bertate... O libertate a unei lumi în care realitatea se ascundea codată în tiparele rigide ale „limbajului de lemn” sau în cuvintele nerostite din spatele cenzurii, iar societatea se dorea multilateral dezvoltată... ! Eu am tăcut, am învățat și să ascult tăcerea, dar trebuia oda-tă ca din atâta tăcere să iasă și un strigăt și iată-l, eu nu am putut altfel. sau „Ceea ce-ți rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături.” Ileana Vulpescu sau „E mai bine să taci din gură şi să-i lași pe ceilalți să creadă că ești un prost, decât să vorbești și să înlături orice îndoială.” Mark Twaine |
„Nimeni nu-și va aminti de tine pentru gândurile tale secrete.
Cere-I lui D-zeu forța și înțelepciunea să le ex-primi.”
Gabriel Garcia Marquez