De-ale revoluției... Pariul despre Indemnizația Reparatorie (de revoluționar) și altele...23/11/2011 LEGEA... REVOLUȚIEI nr. 12/1989 Toată lumea a tras; armata: în unii, securitatea: în alții, justiția: de timp, nomenclatura : foloase, poporul: nădejde! „Revoluția franceză nu a fost o revoluție, nici revoluția rusă nu a fost o revoluție. Nu există revoluții, ci doar tehnici insurecționale în bătălia pentru putere.” Curzio Malaparte Atunci când se revoltă mulțimea, deseori se schimbă conducătorii și uneori și propri-etatea asupra mijloacelor de producție, iar acest proces se numește revoluție. Pe vremea regimului comunist, pe fondul degradării situației din țară, dar mai ales după 1980 când nu se mai găseau în comerțul socialist alimente suficiente, precum și alte bunuri de larg consum, și sub influența propagandei anticomuniste și antisovietice, ascultată la posturile de radio occidentale cu programe în limba româna, nu am realizat adevărata dimensiune a realități; a luptei sistemelor pentru influență și resurse, a nefastei încercări de a supraviețui într-o zonă de confluență a marilor puteri, a poziționării României la răscru-cea intereselor celor două mari lumi și nici nu am anticipat puterea de supunere a poporul roman, a umilinței cu care acesta poate suporta mai mult decât, foamea, frigul sau lașitatea și că a fi român este o fatalitate. Cert este, că mi-am dorit o viață mai bună, iar prin victoria revoluției din Decembrie ’89 și respectiv prin trecerea României la un alt sistem social, capitalismul de tip occidental, unde; drepturile omului sunt respectate, omul cinstit și muncitor se bucură de prețuire și în consecință este plătit pe măsura efortului depus, proprietatea și libertatea de exprimare fiindu-i garantate ele, reprezentând lucru cel mai de preț, am văzut și o modalitate de reali-zare a unei vieți mai bune. Nu am crezut însă, nici prin visele mele cele mai sumbre că îmi voi risca viața pentru a vedea o societate distrusă într-o țară îngenunchiată, devenită colonie, cu un popor trădat și alungat din propria țară, prin lipsa salariilor decente și a locurilor de muncă, prin lipsa unei asistențe medicale adecvate, dar și cu o piață invadată de otrăvuri și rebuturi venite din „lu- mea civilizată”. Nu mi-aș fi putut imagina niciodată că mânat de un amestec de sentimente precum: ura, cu-curajul, demnitatea, speranța, voi participa, din proprie voință, la o revoluție, care mai „apoi” să fie deturnată într-o lovitură de stat, pusă la cale de serviciile secrete, cu precădere de cele occidentale, se pare, astfel din primele momente ale evoluției evenimentelor, aflându-mă în miezul acțiunilor într-unul dintre punctele fierbinți ale orașului (Consiliul Județean al P.C.R.- actuala Prefectură) într-un moment de slăbiciune și inocență mi-am exprimat public constatarea, că suntem manipulați; că „teroriștii” sunt de fapt diversioniști..., adică unii care crează doar panica, fără a ataca în mod real obiectivele vitale, unii, acționând cu dezinformări chiar din interiorul prefecturii. Se pare că a fost un război al serviciilor secrete, cele străine dându-și mâna în a le anihila pe cele românești și invers...??? Oficial, nu știm încă nimic. Din punctul meu de vedere, scenariul sângeros al evenimentelor din Decembrie 1989 a urmărit și a reușit să zădărnicească până azi coagularea unei societăți civile autentice și a favorizat acapararea puterii politice și economice de către structuri mafiote generate de P.C.R și Securitate. Totuși nu vreau să deschid acest subiect delicat al revoluției sau al loviturii de stat, deoarece acesta nu poate fi lămurit acum, acesta va fi lămurit probabil de către istorie, justiție și nici nu vreau să enumăr avantajele sau dezavantajele fiecărui sistem, să fac o comparație, ci doar constat; că în timp, s-a dovedit că nu tot ce am ascultat la aceste posturi de radio străine a servit intereselor poporului român și că multe au fost provocări, propagandă, dezinformare iar situația a căpătat și o altă înfățișare, în care poporul și revoluționarii au devenit marii perdanți. Pentru a continua accesați butonul portocaliu Read More Românii realiști trebuie să fie conștienți că România este o colonie a marilor capitaluri străine, o colonie în care majoritatea românilor fac eforturi supraomenești pentru a trăi decent ori trăiesc de-a dreptul prost, ca niște sclavi negri din epocile demult apuse:„Occidentul a preluat România în NATO și UE și, în numai câțiva ani, cu o viteză in-imaginabilă la scară istorică, a terminat-o! I-a luat sub control resursele naturale, distribuțiile de energie, băncile, pădurile, pământurile, industriile care îi erau de folos, retail-ul, întregul rulaj al banului, forța de muncă. N-a mai rămas nimic important (strategic cum se spune) în mâna românilor! Din punctul de vedere al controlului economic, românii au ajuns străini în propria țară: un exemplu, pentru cărțile de istorie, de cucerire cu eficiență maximă de către străini a unui teritoriu.” - Ilie Șerbănescu „Statul român actual nu apără bogățiile țării și nu garantează munca națiunii. Pentru că nu e statul național al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative și după modelul furnizat de ea! Statul nu ne apără pe noi de străini ci pe străini de noi.” Petre Țuțea Distrugerea economiei naționale și înstrăinarea pe redevențe de nimic a resurselor naturale ale României, nu poate fi explicată decât prin trădarea poporului român de către cei care au ajuns să-l conducă după revoluție și până în prezent! Pentru că de la ministru sau funcționar de stat și până la director „aceștia” și-au putut reține pentru sine o cotă parte din vânzarea a ceea ce aparținea poporului, prin așa-zisele „privatizări”, „retrocedări”, „restituiri”. Pentru comision și șpagă! Unde au fost serviciile secrete, de informații, de securitate etc în timpul jefuirii țării? Nu îmi pot explica cum a putut fi furată o țară, fără ca aceste organe, bine remunerate, să nu vadă nimic. De ce nu au văzut, sau dacă au văzut, de ce nu au sesizat organele de cercetare penală, iar dacă au sesizat și nu s-au luat măsuri, de ce nu au informat opinia publică, ori alte organe ce trebuiau să le controleze pe cele informate? Undeva s-a fraternizat cu infractorii! Undeva pe firul acestor samavolnicii, hoții au fost complici cu paznicii, numai așa se poate explica fenomenul atât de extins al corupției la nivelul cel mai înalt și al ruinării țării. Propaganda împotriva securității naționale române a început prin marea diversiune tele-vizată: „securiștii-teroriștii”, din Decembrie 1989. Propaganda pentru înșelarea populației românești, să accepte jefuirea avuției naționale a cuprins o multitudine de mijloace, măsuri și metode, din care voi încerca să exemplific doar câteva mai importante: reorganizarea economiei naționale, distrugerea sistemelor informative și informaționale ale securității naționale, crearea unui parlament bicameral supradimensionat corupt și ineficient, îndoctri-narea mistico-religioasă. Principalii instigatori ai schimbării de sistem au fost diversioniștii străini, precum și nemulțu-miții optimiști din rândul românilor, care credeau că vor trăi mai bine… Lor li s-au aliat destul de rapid cohortele de oportuniști din rândul privilegiaților nomenclaturiști care au descoperit că își pot păstra privilegiile și în noua orânduire. Așa se face că „mișcarea revoluționară” a fost limitată la o acțiune anti-securistă, fără efecte profunde în rândul categoriilor privilegiate. Din rândul acestor categorii, privilegiate în socialism, ridicându-se mulții „îmbogățiți de peste noapte”. Nu cred că mai e necesar să-i enumăr, îi privim în fiecare seară la televizor, îi vedem în fiecare zi pe stradă în mașini luxoase, în guvern, parlament etc. Trecerea de la socialism la capitalism nu a favorizat deloc marea majoritate a națiunii române. Românii nu erau pregătiți pentru o asemenea răsturnare de sistem, fapt pentru care nu au știut cum să acționeze pentru a-și asigura interesele economice în noul tip de societate. E drept că socialismul, numit de propaganda ceaușistă „comunism” a fost introdus în România tot cu forța de către Armata Sovietică „eliberatoare”, dar... în încercarea de a ne ține cât mai departe de „criza comunismului”, noi românii, ne-am aruncat direct în brațele Vestului care ne-a strâns de gât cu plăcere. Scopul extinderii spre Est a Vestului capitalist a fost unul singur - limitarea resurselor econo-mice ale blocului de Est și acapararea lor de către marile companii vestice – nu „democrati-zarea”, nu „drepturile omului”, nu grija pentru viața celor din blocul socialist. Deci, schimbarea sistemului socialist din România nu s-a făcut „spontan”, sub influența presiunii populare, așa cum am crezut, ci conform unei planificări de lungă durată. Astfel încă înainte de „evenimentele”din decembrie 1989, „UNII” (atât Estul cât și Vestul) au hotărât probabil modul de organizare a Statului Român încât să nu fie FUNCȚIONAL și EFICIENT. Au planificat și impus măsuri care au și fost aplicate, cu consecințe negative asupra vieții națiunii române: Desființarea totală, prin Constituție și Legi organice, a pro-prietății naționale, administrate de Stat. (Toate națiunile prospere și civilizate din Vest au sectoare economice de STAT, formate din obiective de interes național, numai la noi s-a decis „privatizarea” și înstrăinarea până și a securității. Națiunile civilizate au în proprietatea națională, administrată prin Stat terenuri, păduri, căi de comunicații și telecomunicații, uzine de armament, căi ferate, sisteme energetice, bancare de învățământ și sănătate viabile și multe alte obiective economice și de interes național. Orice încercare de privatizare a acestora trezește proteste vii, de nivel național în țările respective. Oculții ne-au impus nouă să privatizam TOT, cu scopul de a acapara INTEGRAL România.) Astfel mulți, „băieții cu ochi albaștrii” prinși între ura populară și jocul sistemelor s-au întors împotriva intereselor țării distrugând ca la comandă economia românească. Aceasta cred că este singura explicație logică și normală a evoluției economice a țării și unor oameni care nu au avut bani, ci doar acces la informații și la sursele de manipulare și care nu au reușit, după atâția ani decât să fie mai zapcii, mai distructivi, mai nocivi decât invadatorul economic inițial. Așa cum am simțit deja pe pielea noastră, privatizarea integrală îngrădește libertățile cetățenești și produce SCĂDEREA nivelului de trai. Statul nu mai are venituri din activități economice cu care să-și suplimenteze bugetul, fapt pentru care ne-au impus cel mai împovărător sistem de taxe și impozite din întreaga lume și trebuie să se împrumute pentru a face față plăților de pensii și a altor indemnizații. Astfel mai zilele trecute, odată cu descinderea mascaților în sediul Asociației Luptătorilor din Decembrie 1989 din Brașov, comentând situația, am pus un pariu cu mai mulți membrii ai asociației întâlniți în diferite locuri. Rămășagul suna cam așa: „punem pariu că în curând guvernanții vor sista acordarea indemnizaților reparatorii acordate revoluționarilor.” Desigur părerile au fost împărțite. Faptele totuși arată că în 2004 erau 2.000 de revoluționari. În 2011 aproape 17.000! iar plata indemnizaților costa statul român aproape 111 milioane de euro anual. Iată și câteva date concrete: Beneficiari de indemnizații cf. legii 341/2004-Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989. Luna Numar fizic lunar/ Valoare indemnizatiilor mediu anual beneficiari lunare/anuale EURO Ianuarie 2008 5,143 2,662,591 Iunie 2008 6,077 3,200,938 Decembrie 2008 7,041 3,414,040 Anul 2008 6,128 38,370,469 Ianuarie 2009 7,165 3,286,275 Iulie 2009 7,769 3,940,877 Decembrie 2009 8,685 4,417,739 ANUL 2009 7,796 46,233,500 Ianuarie 2010 9,000 4,677,244 Iunie 2010 11,574 6,440,010 Decembrie 2010 15,465 7,324,483 ANUL 2010 12,228 74,759,252 Ianuarie 2011 15,456 8,677,727 Iunie 2011 16,083 9,263,385 Decembrie 2011 16,710 9,689,210 ANUL 2011 16,119 111,558,430 Nici nu a trecut bine mascarada cu mascații de la Brașov, acțiune prin care se dorea, presupun, demascarea revoluționarilor impostori și guvernanții au trecut la vot. Care vot ? Votul prin care s-a hotărât sistarea indemnizaților pe anul 2012. (Prin art. 18 din Legea 410/2011 s-a adoptat un amendament la OUG 80/2010 conform căruia în anul 2012 nu se va mai plăti indemnizația pentru luptătorii în revoluție remarcați prin fapte deosebite. Totodată, conform art. 19 al legii, numărul călătoriilor C.F.R. gratuite care se vor acorda revoluționarilor scade de la 12 la 3. Amendamentele la lege, au fost propuse de ministrul finanțelor Gheorghe Ialomițianu, originar din satul Șimon, județul Brașov. Ele au fost propuse în data 7 noiembrie 2011, iar în data de 8 noiembrie s-au votat.)
Eu cred că peste aceste probe conținute în dosarele revoluționarilor precum, dovezi, mărturii, declarații etc s-a trecut mult prea ușor, în mod deliberat. Sau ca să mă exprim altfel; statul, cel care trebuia să analizeze și să verifice aceste dosare și să atribuie titlurile prevăzute de Legea nr.341/2004 – Legea recunoștinței față de eroii-martiri ți luptătorii care au contribuit la victoria revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, stat care trebuia să și acorde drepturile prevăzute de lege tuturor acelora care îndeplinesc condițiile cerute de ea, nu și-a făcut datoria. Statul, sub guvernarea PDL-istă-UDMR-istă a amestecat oile cu caprele, a arătat mulțimii caprele sub forma de oi, a hăituit câinii, apoi a dat drumul la lupi și a desființat stâna. Nu toți revoluționarii sunt impostori, nu toți medicii sunt ciubucari, nu toți profesorii sunt slab pregătiți și nu toată școala produce tâmpiți, nu toți funcționarii sunt corupți, nu toată prostimea reprezintă poporul dar toți primesc pedeapsa derapajului unora din categoria lor. Pedeapsa colectivă. Guvernarea aceasta nu are nimic sfânt, corupe, dezbină și umilește. De fapt nici nu cred că este vorba de o guvernare. Ceea ce simt eu este un ansamblu de măsuri legislative îndreptate împotriva poporului român: tăieri de salarii cu 25%, de pensii cu 15%, închideri de școli și spitale, împrumuturi la FMI. Sub masca guvernărilor democratice și a idealurilor revoluției, sub privirea oarbă și părtinitoare a justiției, balaurii României, din toate partidele politice ajunse la putere, și-au însușit din bogățiile țării. S-a început cu hotelurile și restaurantele; spațiile comerciale; falimentarea bancară; „Marea Privatizare”, adică vânzarea pe nimic a industriei, majoritatea fabricilor și uzinelor ajungând la fier vechi. Pe scurt devalizarea supraterană. A urmat înstrăinarea resurselor, gaze naturale, petrol, minereuri... devalizarea subterană. Și s-a ajuns la "Marea Asfaltare", afaceri cu statul, dar și la reduceri de salarii și pensii, închideri de școli și spitale, exodul forței de muncă și.. împrumuturi de la F.M.I, distrugerea viitorului. România este acum o țară secătuită de resursele naturale, vândute pe nimic de fanarioții guvernanți ajunși la putere. O țară al cărei patrimoniu și l-au împărțit mai marii vremurilor ca pe o prada sfâșiată de hiene, în care jaful generalizat a născut miliardari al căror singur merit a fost să se înfrupte fără jenă din roadele muncii poporului, lăsând oamenii pe drumuri, muritori de foame, în urma ruinării fabricilor și uzinelor trecute aproape legal în tăinuite visterii. O țară în care prin legile votate sau prin măsurile luate ne-a transformat, pe noi, cetățenii de rând, în niște sclavi sau slugi, sau copii pribegi cerșind la porțile Europei. Nu revoluționarii au secătuit țara, nu revoluționarii au vândut bogățiile acestui pământ, nu revoluționarii au inventat „ingineriile economice” prin care proprie- tăți ale statului au trecut în mod discret și subtil în pro- prietăți private, nu ei au ruinat economia, nu ei au închis școli și spitale. Nu revoluționarii au primit credite favorizate, pentru cumpărarea de terenuri, construirea de locuințe și crearea de IMM-uri, credite pe care acum le plătește poporul! Nu revoluționarii au imple-mentat REFORMELE, reformele către mizeria viitoare..., reformele către decimare... Nu revoluționarii au făcut scamatorii financiare care au condus la jupuirea cetățenilor, nu prin lăcomia, trădarea sau incompetența lor s-a dus țara de râpă. Ei au avut curajul să înfrunte teroarea unui regim totalitar. Au ieșit în stradă, au ocupat sedii, s-au răzvrătit cu regimul cerând demnitate și libertate, idealuri pentru care și-au riscat libertatea și viața. Și cu ce s-au ales? Cu legea recunoștinței, adică cu un instrument prin care s-au ascuns dovezile concretului. Un instrument prin care revoluționarii au devenit o masă de manevră, un codru de pâine aruncat în batjocură câinilor hămesiți de dreptate și adevăr, un pom lăudat la fructul căruia s-au întins multe mâini dar cele mai multe aveau să constate gustul amar al „victoriei”; amăgirea, umilința, prigoana, sărăcia. Revoluționarii au scris o pagina de curaj și demnitate în cartea de istorie a neamului și au lăsat o țară bogată, cu resurse naturale și umane de invidiat, o țară cu viitor. O țară de care guvernanții și-au bătut joc, România fiind acum o țară săracă cu câțiva misterios îmbogățiți ai sorții iar printre aceștia și guvernanții... adevărații profitori ai revoluției.
De la ultima bodegă și până la marile fabrici și uzine, aproape totul s-a privatizat, dar nu revoluționarii au fost beneficiarii acestui proces, ci alții... iar din tot ce s-a privatizat, aproape totul a devenit o ruină, pentru că noii proprietari nu au știut ce să facă cu prețioasele achiziții ! Fabrica sau fabricile de revoluționari, apărute după verificarea și răs-verificarea dosarelor, s-au datorat nu numai lipsei de vigilentă a organelor statului ci și a complicității lor. Un șiretlic pervers care a pregătit terenul pentru suspendarea legii, două ținte dintr-un singur foc, sau o a II-a ciuruire, aș spune eu. Nimeni nu a ieșit în stradă în '87 sau '89 pentru brevete, certificate sau alte aducătoare de avantaje personale. Știam că intrăm în toiul unei lupte împotriva unui regim totalitar și mizer și că nu vom ceda și ne așteptam ca mulți dintre noi să aibă de suferit sau să dispară de o moarte violentă, dar pentru cei care au un crez, o speranță, o șansă nu există momente de tânguială. Să fii fost „certificatul” și indemnizația plata pentru tăcere, sau patriotica recompensă adusă suferinței, curajului și eroismului celor care s-au împotrivit comunismului și ceaușismului ? Din jocul murdar al politicienilor, românii s-au trezit a fi un popor de tineri pensionari și sclavi și cerșetori îndesat cu revoluționari... și pensionați de boală, în disperarea unora de a-și asi-gura o bucată de pâine în urma desființării locurilor de muncă prin distrugerea economiei și furarea bogățiilor. Dar cine să demonstreze toate acestea? Marii curajoși ieșiți în stradă cu piepturile goale de acum 22 de ani sau miile de victorioși învinși, rămași cu buzunarele goale și buzele umflate în urma marii capitalizări a României de azi? În rest firimituri și praf în ochi și speranța că istoria le va face dreptate sau îi va răzbuna ! Pentru că, într-o zi, cineva tot va trebui să plătească, pentru fiecare loc de muncă pierdut din fabricile și uzinele distruse, pentru fiecare euro împrumutat sau depozitat în conturi secrete, pentru fiecare român „deportat" de necesitați, pentru fiecare metru pătrat de stradă sau autostradă plătită fără a fi reparată sau construită, pentru fiecare pastilă pe care românii nu și-au permis-o, pentru fiecare lacrimă stoarsă din nevoi, pentru fiecare minut din viața noastră furată, pentru fiecare majorare de taxe sau tăiere din salarii și pensii. Căci nu uitați; alaltăieri de la pensionari, ieri de la bugetari, azi de la revoluționari, mâine... ? Și... într-o zi versurile marelui Coșbuc vor prinde din nou viată: „Țară de secături, țară minora, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei...Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoții improvizați astăzi în moraliști, miniștrii care s-au vândut o viață întreagă, deputații contrabandiști... Nu ne prăbușim nici de numărul dușmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epi-demie înfricoșată de meningită morală”. Octavian Goga 1916 ............................................................................................................................................................. „Există ceva mai greu de suportat decât frigul, foamea și întunericul, e rușinea faţă de propria lașitate” |
| |
SSPR (Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor)
Analize Despre Revoluția din 1989 ( Blog, Marius Mioc)
Istoria Revoluției Române din Decembrie 1989.( youtube)
În ceea ce mă privește, faptele au stat astfel :
Memoriu
……………………………datele personale ………………………
În ziua de 21 decembrie 1989, după orele de program, am participat împreună cu o prietena, N... V..., la mitingul de protest declanșat de represaliile aplicate locuitorilor din Timișoara, desfășurat
in jurul sediului Consiliului Județean al P.C.R. (actuala prefectură)
Cunoșteam situația de la Timișoara atât din relatările postului de radio Europa Liberă cât și din
discuțiile purtate cu colegii de serviciu din Timișoara, precum și din ocazionalele ascultări ale convorbirilor telefonice realizate în cursul zilei la serviciu, efectuate sub pretextul unor intervenții
tehnice.
La miting am strigat lozinci precum: „azi la Timișoara, mâine-n toată țara”, „nu vă fie frică, Ceaușescu pică” și mai ales „fără violență”.
Pe ascuns am împărțit manifeste, am dat soldaților din dispozitivul de apărare diverse alimente, dar mai ales dulciuri și am îndemnat participanții la ordine, calm și stăpânire de sine, în sensul de
a evita provocările, deoarece în acele momente, printre manifestanți am observat persoane care se „îmbulzeau”, cu intenția de a provoca incidente, împingând astfel rândurile din față către limita aliniamentului de soldați înarmați.
După orele 22 m-am întors la serviciu și împreună cu alți colegi de încredere am conceput planul „the cat” (pisica). Planul urmarea, ca răspuns la represaliile de la Timișoara și a dezinformărilor din radioul și televiziunea din România, o „sabotare” a telecomunicațiilor naționale și în special a „telecomunicațiilor speciale”. Sabotarea consta în întreruperea repetată a telecomunicațiilor dintre diferitele orașe importante ale țării la anumite intervale de timp și pe anumite regiuni, pentru a nu putea fi depistat locul întreruperilor. (Aruncarea pisicii moarte în grădina altuia.) Din plan făcea parte și deconectarea stației Radio Bod de la semnalul de baza transmis de Radiodifuziunea Română de la București și injectarea unui alt semnal care să conțină un comunicat scurt care să îndemne populația țării la manifestări pașnice și grevă generală. Parola de start era „miaauuu !” transmisă în difuzoarele staților de transmisiuni corespondente, iar răspunsul „cațțț!” adică cat – adică taie, din limba engleză. Numai onomatopee, cuvintele erau prea periculoase în cazul comunicaților dintre stațiile de transmisiuni. Cu toate măsurile de precauție luate planul sau o parte din el a fost descoperit și astfel peste noapte au fost chemați la serviciu mulți dintre directorii direcțiilor de telecomunicații din țară.
A doua zi în stațiile de transmisiuni din țară șefii șopteau: „nimeni să nu facă nimic totul va ieși bine” ???!.
În ziua de 22 decembrie 1989, la inițiativa mea și a unor colegi, am fost delegat ca reprezentant al D.J.P.Tc. Brașov pentru a merge la sediul securității din Brașov str. Prundului nr. 10 pentru a deconecta și sigila echipamentele de telecomunicații bănuite, de a fi destinate pentru înregistrarea convorbirilor telefonice și de a colabora cu reprezentanții M. Ap. N în acest sens. Ajuns acolo am început să cercetez diferitele echipamente existente. Sala conținea, din față către spate, o centrală de comutație analogică (pentomat de aproximativ 200 de abonați), o masă de verificare și echipamente de transmisiuni de curenți purtători de tip Teletra, K 60 (rusești), Cristal, tablouri de electroalimentare, redresoare și rame cap cablu. Nu am găsit magnetofoane, casetofoane sau alte instalații cunoscute de mine pentru înregistrări vocale.
În stânga acestei săli se găseau încă două încăperi: o sală de baterii și un laborator cu multe aparate telefonice și aparate de măsură din gama Pracitronic: MV 61, GF 61, GW 61, SV 61.
............................ urmează o descriere a echipamentelor găsite ......................................
Rezervat, referitor la încrederea în armată și cuprins de un sentiment de amăgire privind căderea cu adevărat a comunismului, îngrijorat pentru viitor, am simțit datoria de a ma implica și mai mult. Astfel după puțin timp de la părăsirea sediului securității am intrat profitând de o întâmplare banală în clădirea consiliului popular județean Brașov și sediul comitetului județean al P.C.R. actuala prefectură. Intrarea am făcut-o pe o ușa metalică din spatele clădirii, prin intermediul portarului instituției și a prietenei mele N... V..., economist la Direcția Județeană de Statistică, cu sediul în aceiași clădire. N... V... fiind plecată din sediu pe timpul evacuării clădirii și-a lăsat la serviciu poșeta și actele personale împreună cu portofelul cu bani. Ea nu putea să-și recupereze obiectele personale pentru că în acele momente doar delegațiile de petiționari sau alte structuri organizate aveau acces în sediu. Portarul, care ne cunoștea și care înțelese situația ne-a sugerat printr-un semn să venim la ușa din spatele clădirii. Menționez că sediul prefecturii era înconjurat de cordoane de soldați iar în fața intrării principale erau adunați foarte mulți protestatari. Până la biroul ei am fost conduși de „oamenii de ordine” cu brasarda tricoloră. Un organizator, profesor de mecanica fluidelor la Universitatea din Brașov, surprins de prezenta noastră m-a legitimat și după o scurtă conversație mi-a propus să rămân în centrala telefonică a sediului, care rămăsese fără telefoniste.
În spațiul destinat centralei telefonice, compus din camera operatoarelor și camera tehnică a centralei cu repartitor, situat la parterul imobilului, am preluat sarcina de operator telefonist, alături de un alt coleg de la D.J.P.Tc. (Telefoane) Chisăliță Stelian, care se afla deja acolo când am ajuns eu. Acesta avea ca sarcină de serviciu întreținerea acelei centrale telefonice. Mai târziu, în camera operatoarelor au apărut pe rând, soldați, civili din rândul gărzilor patriotice și alți revoluționari printre care Sandu Ion și Gligor Tiberiu care aveau atribuțiuni în paza parterului. Pe Gligor Tiberiu îl cunoșteam din copilărie și de asemenea îi cunoșteam și opiniile anticomuniste exprimate în diverse ocazii. Cei veniți în încăpere urmăreau știrile de la televizorul din cameră și ne supravegheau. O femeie, operatoarea telefonistă Tomescu Angela, apărută mai târziu, ne înlocuia pe durata pauzelor sau ne furniza liste cu numerele telefonice importante sau cu alte date specifice.
Pe parcursul desfășurării acestei activități, de realizare a legăturilor telefonice cu diferitele unități militare, uzine, instituții, organizații, sau cu populația civilă, dornică de a ajuta Frontul Salvării Naționale, au apărut unele neconcordanțe referitoare la informațiile primite din teritoriu privind situația populației manifestante ieșită în stradă. Mai mult, am remarcat că, unii apelanți telefonici ne cereau să anunțăm în sediu că acesta va fi atacat de forțele de securitate loiale dictatorului și ne sfătuiau să-l părăsim. Alți apelanți ne recomandau să facem provizii de apă și hrană și să ne adăpostim familiile pentru că vor fi confruntări armate sângeroase. De unde știau aceștia ce se va întâmpla și cine erau, de unde apelau, de la ce numere de telefon?
Pe măsura trecerii timpului, tot mai multe apeluri telefonice ne avertizau că vor fi lupte de stradă, atentate cu bombă, atacuri diversioniste îndreptate către instituții de importanță economică sau militară din oraș sau din zonă. O altă categorie de apelanți ne avertizau că apa a fost otrăvită, au fost devastate depozite alimentare, magazine, farmacii și ne cereau să informăm populația, sau ne relatau despre grupuri de manifestanți care sparg, strică, devastează, distrug sau jefuiesc diverse obiective civile sau militare, sau se îndreaptă spre locul x sau y cu intenții distructive și cereau sprijin armat pentru a restabili ordinea. O cu totul altă categorie de apelanți telefonici își arătau disponibilitatea în rezolvarea diverselor probleme și lăsau în general un număr de telefon la care pot fi contactați. Pentru mine era clar; aveam de-a face cu o intoxicare informațională și îmi propusesem să o elimin. În acele momente am gândit și m-am exprimat clar față de cei din încăpere, afirmând că suntem dezinformați, probabil de activiștii de partid și securiștii care speră să creeze haos pentru a prelua sedile administrative și respectiv a restabili puterea politică veche și astfel am încetat să mai răspândesc mesajele neverificate sau cu conținut menit să creeze panică.
Pentru că telefoanele cu număr de interior ale șefului Comitetului Revoluționar de Salvare Națională, generalul Florea Ion erau de foarte multe ori ocupate a necesitat ca unele mesaje importante să fie scrise de mână și expediate prin curier local destinatarului. La sugestia mea, pentru a înlătura suspiciunile sau alte erori de comunicare, am cerut ca unele mesaje importante sa fie transmise prin telex către sala telex de la D.J.P.Tc. (Telefoane) și de acolo prin curierat extern aduse la comandament. Unul dintre curierii importanți a fost Cerchez Nicolae, șeful stației telex de la D.J.P.Tc. (La aparatele telegrafice datorită „indicativului telex” aparatul de la care se face expediția mesajului este cunoscut și respectiv unitatea militară sau secția de miliție) Astfel comunicarea dintre unitățile militare, secțiile de miliție, primării și alte instituții și C.J.F.S.N. s-a putut efectuat în condiții de maximă securitate.
Între timp la televizorul din încăpere au apărut știri despre faptul că în unele orașe din țară au apărut zone de conflict armat. Nu pot preciza dacă și despre Brașov s-a transmis o asemenea știre (eu nu am auzit-o) dar pot confirma ca cei prezenți șușoteau îngroziți despre realitatea unei asemenea situații, cu toate că de afară nu se auzeau împușcături și mai ales nimeni nu informase frontul despre un asemenea eveniment important. După un interval de timp relativ scurt de la presupusa știre au început să apară o avalanșă de apeluri telefonice care anunțau despre focuri de armă auzite dinspre diferitele zone ale orașului, dar mai ales dinspre muntele Tâmpa.
O să fim atacați!, s-au lamentat cei din încăpere, încercând să ia primele măsuri de apărare...
Le-am răspuns cu calm, încercând să fac o gluma: „sunt soldații, sperie urșii în drum către radioreleul de pe Tâmpa sau către bazinele de apă”. Evenimentele păreau să se liniștească, dar după câteva minute după ce pe postul național de televiziune s-a anunțat situația de la Brașov, în care se afirma, printre altele, că se aud focuri de armă în zona parcului central și a sediului telefoanelor din centrul orașului, situația devenise într-adevăr critică. Am sunat imediat la serviciu. (D.J.P.Tc.) Colegii de acolo mi-au relatat că și ei au auzit știrea, dar în realitate nu s-a deschis niciun foc asupra lor.
Ceva nu îmi era clar! Eu, cu câteva minute în urmă efectuasem legătura telefonică, dintre Comandamentul C.J.F.S.N. și Televiziunea Română „Liberă” din București, care difuzase comunicatul, dar care nu corespundea cu realitatea acelui moment. În scurt timp însă situația avea să se schimbe; se dezlănțuise infernul. Astfel, în aceste condiții s-au auzit primele focuri de armă în mai toate punctele centrale din oraș. La început la prefectură, o rafală scurtă de pistol mitralieră, apoi la D.J.P.Tc. (Telefoane), în Parcul Central, la hotel Capitol, Primărie etc. În zonă!
Am sunat din nou la serviciu, la mesele de verificare, la colegii apropiați, consultându-i despre acest eveniment și despre apelurile care ne intoxicau cu informații false. (care nu mai păreau false!) Le-am propus să supravegheze traficul centralei telefonice a C.J.F.S.N și să localizeze abonații considerați suspecți. Am aflat totodată că un coleg de serviciu, Ciurăscu Gabriel, s-a deplasat cu un grup de soldați către Releul de Televiziune Tâmpa. Pentru că știam că un alt grup, organizat de Frontul Salvării Naționale din Consiliu a fost trimis către Tâmpa am făcut demersurile necesare pentru a fi avertizat fiecare grup de existenta celuilalt grup însărcinat cu aceiași misiune; apărarea releului de televiziune. În acest mod s-a înlăturat crearea unei confuzii și s-a evitat un posibil incident.
Am mobilizat, foarte greu și cu multă insistență, o categorie diversă de personal de la D.J.P.Tc. (Telefoane) în depistarea, localizarea și neutralizarea apelurilor telefonice care conțineau informații false. Am discutat telefonic cu mai mulți șefi de la serviciu; ing. Scârneciu Gheorge, sing. Bogdan Gheorghe, ing. Floricel Ioan, inclusiv cu directorul adjunct Mîzgăreanu Nicolae, convingându-i și rugând-i să permită supravegherea traficului centralei telefonice a C.J.F.S.N cu ajutorul aparaturii S.V. Aceasta era un echipament electronic modern de înregistrare a datelor de convorbire; numărul format, data, ora, minutul etc. destinat depistării apelurilor injurioase. Cu ajutorul colegelor de la repartitorul centralei P.C. 4, Corneanu Domnița, Grosu Titieana etc. am schimbat unele din perechile „cunoscute” ale cablului de intercomunicație dintre D.J.P.Tc. si C.J.F.S.N cu altele, ca să fie mai sigur, pentru a fi mai puțin expuși ascultării. Am deconectat mai multe telefoane, izolând firele din repartitorul centralei telefonice a Consiliului F.S.N, printre care și telefonul cu „ton de oraș” al primului secretar de partid, Dăogaru Gheorghe, care deși era reținut, se bucura de libertatea de a comunica telefonic cu exteriorul.
Mi-a trebuit totuși destul de mult timp, să mă conving că erau sigur apeluri telefonice cu scop diversionist, formate de la numere de telefon clar existente, care semnalau puncte de conflict sau teroriști acționând prin case, poduri, acoperișuri, apartamente și că rolul acestora era să inducă deruta și spaima, crearea unor false probleme, inducerea în eroare a Frontului și populației. Am constatat astfel ca unele dintre apelurile incriminate veneau chiar din interiorul sediului C.J.F.S.N, de la numerele de telefon ale unor servicii anexe consiliului județean. Dar în sediu nu credeam că puteau să existe ofițeri acoperiți, securiști, spioni, diversioniști, iar armata nu venise cu niciun fel de tehnică militară de comunicații!
Pe de altă parte, local, am improvizat un circuit prin intermediul căruia, în cască, să pot asculta convorbirile telefonice tranzitate prin pupitrul centralei C.J.F.S.N. (Centrala avea circuit de înregistrare cu bandă magnetică pe rolă clasică, dar nu avea bandă) Din păcate toată această agitație a creat bănuieli celor care ne supravegheau sau ne controlau... și în scurt timp am fost „ridicat” (ARESTAT) de doi oameni de ordine și închis într-o încăpere de la parter. Un căpitan în uniformă militară însoțit de doi soldați înarmați m-au percheziționat și m-au interogat. Am încercat, pe baza observațiilor, a informațiilor și documentelor obținute de la Telefoane să argumentez acțiunea mea, dar nu am putut să fiu suficient de convingător. Pe urmă am fost escortat către generalul Florea Ion, șeful comandamentul frontului salvării naționale al cărui sediu de campanie era în sala mare de consiliu de la etaj.
În anticamera generalului am fost percheziționat și interogat încă o dată de alte persoane.
În camera gen. Florea Ion (sala mare de consiliu) am răspuns, stând în picioare, la câteva întrebări scurte, pe care nu mi le mai amintesc și am încercat să motivez și să argumentez acțiunea mea, și să demonstrez, punând accent pe faptul că din sediul C.J.F.S.N. se transmit informații false, dezinformări etc. În acele momente am remarcat curajul generalului care s-a deplasat țanțoș către mine, în timp ce de afară se auzeau împușcături, iar încăperea nu era camuflată, în sensul acoperirii geamurilor de la stradă cu obstacole, mobilier etc. ci, din contră unele ferestre erau întredeschise. Mi-am revenit din emoții către finalul interogării, când generalul Florea mi-a spus: „tinere, aici nu ne jucăm de-a revoluția, acum du-te în centrală și fă-mi legătură cu directorul vostru!” După acest episod mi s-a permis să revin, în centrala telefonică, însoțit de cei doi soldați, de unde am efectuat ultima legătură telefonică, respectiv legătură generalului Florea Ion cu directorul Mîzgăreanu Nicolae de la D.J.P.Tc. (Telefoane). Imediat după această acțiune am fost condus într-o altă încăpere de la parter unde mi s-au luat șireturile, cureaua de la pantaloni, ceasul, și am fost reanchetat. Am fost amenințat cu împușcarea, conform stării de necesitate încă existentă, îmbrâncit, dar nu bătut. Într-un final am fost trecut într-un registru cu arestați și reținut, adică închis singur, într-o încăpere mică, fără geamuri, de la parter.
Au urmat ore lungi de resemnare, nu pot estima câte, petrecute sub paza celor doi soldați înarmați și pregătiți să intervină în caz de nevoie. De afară se auzeau împușcături, duduituri, ordine, strigăte, gemete și tot felul de alte sunete ciudate pe care eu nu le am putut recunoaște și despre care nu am putut afla nimic pentru că soldaților li s-a interzis să comunice cu mine.
În locul meu, în centrala telefonică a C.J.F.S.N, aveam să aflu mai târziu, a fost trimisă cu TAB-ul operatoarea telefonistă Samoilă Maria de la D.J.P.Tc. Au urmat și o serie de întreruperi ale telecomunicațiilor, provocate de colegii mei de serviciu, susținute și de unii șefi la rugămințile părinților mei, care au aflat de cele întâmplate. Colegii nu au renunțat la întreruperi și presiuni până la eliberarea mea din arest. Astfel, într-un moment de încetare/domolire a focurilor, am fost eliberat. La părăsirea încăperii mi s-a cerut să ies cu mâinile la ceafă. Soldații cu armele îndreptate spre mine, printr-o mișcare sugestivă cu capul, mi-au indicat o direcție și mi-au co-mandat să fug !
Nu mai țin minte câți morți sau răniți, întinși pe culoar, am văzut, dar știu că am evitat, cu oroare, câteva trupuri ciuruite de gloanțe zăcând printre petele de sânge, după care, în grabă, am ieșit pe ușa din spatele clădirii amestecându-mă în noapte, printre celelalte persoane eliberate.
{În acel moment am simțit un fior rece, paralizant, care îmi străbătea șira spinării. Un gol imens, insuportabil îmi sfredelea stomacul, și am conștientizat că mi se taie respirația, genunchi-mi cedează iar inima-mi pleznește! O Doamnneee, nu! O străfulgerare sumbră se ivise în mintea mea. Oare nu cumva noi, incomozii băgăcioși, trebuie să devenim imaginarii teroriști? Pentru că atunci, în acel moment, am avut sentimentul că vom fi secerați de la spate}
Mult mai târziu am aflat de intervențiile care s-au făcut de colegii de la Telefoane pentru eliberarea mea, de faptul că eram considerat: ba securist, ba terorist, ba informator… Nu mai conta, scăpasem viu, dar eliberarea mea și drumul până acasă, printre baricadele și gurile de foc întâlnite nu-l voi uita niciodată.
Cine sunt „teroriștii” și în cine efectiv trag soldații și gărzile patriotice? Cred că la aceste întrebări trebuia să se răspundă în acea noapte de 22 Decembrie. Și probabil datorită acestei debandade organizate i s-au datorat cele mai multe victime. Ea a fost întreținută și favorizată de psihoza creată de Televiziunea Română „Liberă”, dar nu în totalitate! Au existat și oameni care au aprins și întreținut diversiunea și schimbul de focuri, local. Cine au fost aceștia? De unde comunicau? La ordinul cui au acționat? Cine mă vă pedepsi pentru că am pus întrebări sincere și am încercat să caut răspunsuri la ele, așa cum m-am priceput, și nu am dezinformat?
Prin acțiunea mea din noaptea de 22-23 Decembrie 1989 am asigurat comunicațiile CJFSN
cu restul lumii... și cred că am dejucat o parte din planurile de dezinformare din războiul de diversiune care a avut loc, pentru că eu cred, că informațiile sau cel puțin o parte din ele, despre punctele reale de conflict, nu veneau numai din teritoriu spre sediul C.J.F.S.N și pe urmă către TVR Liberă, ci și din sediul C.J.F.S.N prin centrala telefonică către TVR Liberă, pentru teritoriu. Sau altfel spus și din clădirea C.J.F.S.N. li se preciza „teroriștilor” unde să acționeze.
Textul din MEMORIU, atașat și la dosar, a fost prezentat procurorilor militari, coordonați de generalul Dan Voinea. Paragraful marcat între parantezele drepte din această prezentare nu este conținut în memoriu oficial. El a fost considerat „literatură” și ca atare am fost sfătuit să-l elimin...
Da, seamănă a literatură... este expresia scrisă a unor trăiri a unor stări sufletești care mi-au marcat viața și pe care nu cred să le pot uita curând. De altfel în tip ce dădeam declarațiile în fața procurorilor militari, care îmi tot sugerau ce să scriu, mă întrebam: oare de partea cui or fi ăștia? Tot militari! Dacă în decembrie 1989 a fost o lovitură de stat, atunci nu pot exista revoluționari. Dacă, dimpotrivă, a existat o revoluție, atunci participanții ei nu pot fi anchetați, judecați și condamnați pentru genocid. Numai că în România, iată, totul este posibil. Avem o anchetă și vom avea un proces.
Amănuntele contează !
„Teroriștii”? Prostii! Nici vorbă de teroriști, unii aflați chiar la capătul celălalt al liniei tele-fonice, vorbind perfect românește. Nimeni, nu a prins niciun terorist! (diversioniști cred, că ar fi fost mai corect!). Clădirea C.J. al P.C.R. devenită sediul Consiliului Județean F.S.N. centrul de coordonare al armatei și sediul noii puteri: intactă ( neafectată de gloanțe! ).
Ceaușescu a folosit, prima dată, cuvântul „teroriști”. A zis că, la Timișoara, sunt în stradă golani, iredentiști și teroriști, apoi, Televiziunea Română „Liberă”, dar aceasta vorbea despre alți teroriști, despre unii care îl apărau pe Ceaușescu! ??? Câți puteau intra în țară? Cu ce să fii venit și să se fi răspândit nevăzuți prin toate orașele importante ale țării? Chiar suntem în evul mediu al comunicațiilor sau contra-spionajului, sau toți suntem luați de proști?
„Nu se cunoaște în istorie un caz unde partea înfrântă, respectiv acești teroriști, să nu fi lăsat nici un mort, rănit sau prizonier. Un fenomen unic în istoria militară universală.”- a concluzionat, într-o discuție televizată, istoricul Florin Constantiniu.
Fundamentat pe un adevăr siluit, termenul „teroriștii” nu cred că va supraviețui adevărului, după cum nu vor supraviețui nici alte construcții care nu sunt bazate pe adevărul complet, adică al acceptări de către majoritatea oamenilor și nu doar al unora sau al mai multor grupări formate pe diverse criterii politice sau militare.
Armata? Armata a fraternizat cu poporul, după..., dar a luptat... alături... de popor.
Am admirat până la uimire, cât de țanțoș se mișca generalul Ion Florea prin încăperea cen-trului de comandă în timp ce afară se trăgea, și niciun geam nu era camuflat! Cât curaj?, în timp ce eu tremuram de frică. „Tinere, aici nu ne jucăm de-a revoluția”, erau cuvintele care
trebuiau să mă mustre referitor la acțiunea de a depista și anihila sursele de dezinformare, respectiv a telefoanelor „cu scop diversionist”. Acum aș putea spune că acel curaj era da-torat faptului că generalul știa că spre clădirea centrului de comandă al F.S.N. nu se va trage! Atunci, nu am avut această revelație și nici inspirația de a suspecta armata, ci doar dovezile manipulării „unora” din sediu și argumentele raționale a faptului, că din sediul Consiliului Județean se comanda startul multor acțiuni „teroriste” și contra-teroriste de afară,
despre care cu siguranță generalul știa.
Poate, pentru unii era o joacă de-a revoluția (trădarea poporului), dar pentru alți era o revo-luție: eliberarea de totalitarism, foamete și frig și trecerea României la un alt sistem social, poate mai bun. Revolta populară declanșată mai întâi la Timișoara și apoi la București poate că s-ar fi transformat într-o revoluție de netăgăduit, dacă echipa care, în final, a preluat puterea, nu ar fi intervenit cu brutalitate și în mod abil pentru a ține lucrurile sub control și a-și consolida propriile poziții.
Dovada, cel puțin teoretică că așa stau lucrurile, constă în faptul că: 1. „emanații” au ascuns opiniei publice faptul că soții Ceaușescu fuseseră capturați la doar câteva ore după ce părăsiseră Comitetul Central. Nu există vreo altă explicație logică că, din 22 decembrie până în 25, ziua de Crăciun, populația a fost menținută într-o stare de tensiune, ascunzându-i-se adevărul, decât această strategie nefericită de preluare a controlului. „Teroriștii” s-au născut din această stare de presiune psihologică, transformată în teroare.
Abia trecuse doi ani de când încheiasem ciclul militar de instrucție postuniversitar, de radiolocație, moment în care am reînnoit jurământul de credință nestrămutată poporului, patriei și comandantului suprem și asigurarea că nu ne vom precupeți sângele și viața și niciun efort pentru a apăra pământul și… cerul albastru al patriei, în caz de nevoie, dar o întreagă armată… după constituirea stării de necesitate, pe întreg teritoriul României, nu știa unde se afla președintele și helicopterul prezidențial?
2. „Din ordinul lui Pintelie Stelian s-a dat ordin ca din data de 22.12.1989 să se întrerupă legăturile telefonice ale securității, atât în București, cât și în cele 41 de direcții de comu-nicații județene.”
„Din ordinul ministrului adjunct Stelian Pintilie și cu acordul meu au fost izolate din punct de vedere al comunicațiilor unitățile de securitate, cele de miliție și structurile PCR.”
(Dosarele Revoluției - Declarație. Dumitrescu Ionel (colonel inginer, Ofițer I în cadrul UM 02348 – Secția de înzestrare cu materiale tehnice a Consiliului Politic Superior al Armatei, având ca atribuții asigurarea cu tehnică de propagandă la inamic a UM 02487; Depoziția martorului a fost susținută și de generalul de brigadă (r) inginer Stelian Pintelie (adjunct al ministrului Transporturilor și Telecomunicațiilor), inginerul Andrei Chirică (ministrul Comunicațiilor), generalul de divizie Nicolae Popescu (secretar de stat la Oficiul pentru probleme Speciale al Guvernului), general de brigadă (r) inginer Ionel Dumitrescu (șeful Direcției Telecomunicații Militare), colonel (r) inginer Mircea Andrievici (comandantul UM 02487 București), Ilie Florinei (inginer angajat civil al UM 02415 București, Comandamentul Transmisiunilor, cu atribuții în asigurarea funcționării legăturilor de telecomunicații pentru comandament și organele centrale ale Ministerului Apărării Naționale, respectiv MApN, Marele Stat Major, departamente, cît și legăturile interurbane de telecomunicații ale unităților militare din țară), Dafinescu Victor (locțiitor comandant Companie Stat Major UM 01210 București).)
- Cine să le întrerupă? ...
Începând cu 22 decembrie 1989, când, practic, structurile de Securitate au fost desființate și întregul sistemul de comunicații a intrat sub controlul armatei, nu se mai putea invoca existența unor informații eronate decât în situația în care acestea erau transmise sau acceptate cu bună știință. Altfel spus, armata a controlat comunicațiile, Securitatea fiind izolată.
Alte dovezi? Multe dintre dovezile evenimentelor din Decembrie 1989 au fost eliminate imediat după lovitura de stat militară asociată cu revolta populară, influențată de organizatori, sau, stau ascunse în dosarele celor cu calitatea reală de „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989” și se vor interpreta, rătăci, filtra sau fabrica în funcție de interesele celor ajunși la putere. Desigur, eu post să greșesc, neavând pregătirea, cunoștințele, instrumentele și pârghiile necesare pentru a selecta datele și infor-mațiile, pentru a generaliza și da verdicte, deși mă consider unul dintre oamenii înzestrați nativ cu spirit critic și analitic. Totuși, de alții depinde dacă, faptele și relatările mele vor intra în istoria mare sau vor eșua lamentabil în subsolurile întunecate ale istoriei mici, pentru că, așa cum spunea Octavian Paler: „Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să se facă tăcere în jurul lui”.
Revoluțiile, nu sunt bătălii ale argumentelor, iar textul. „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!”, așa cum îl parafraza... Ion Rațiu pe Voltaire, vorbind despre democrație, nu este valabil. La revoluție și război, principiul este: cine nu este cu noi, este împotriva noastră, iar eu constatam că democrația în România a început cu fake news! (Știri false)
Indiferent de interpretarea pe care o vor da istoricii, politicienii, justiția, securitatea, armata, revoluționarii, dușmanii sau prietenii mei, colegii de serviciu, familia; pentru mine, acest eve-niment a fost: „nebunia” de a participa la o REVOLUȚIE, pentru toate acele zile în care am simțit foamea, frigul sau umilința, pentru demnitate, pentru viitorul și binele urmașilor mei, pentru binele semenilor mei, pentru libertate și pentru România.
Bârsan Ioan - același cu Bîrsan Ioan
(una dintre marile... transformări democratice de după revoluție)
Oare pe cine deranjează, o parte dintre revoluționari? 12.228 de distribuiri pe Facebook în 19 de zile! Cam la comandă, nu? Ordin de zi pe unitate?
"Cel care se avântă spre o moarte frumoasă nu este erou; erou este cel care îşi făureşte o viaţă frumoasă." (Jean Giono)
Site-ul tau mi se pare f. interesant si placut de navigat.
Fondul muzical ajuta la buna dispozitie iar selectia muzicala este de bun gust.
M-a impresionat diversitatea de informatii pe care o acopera.
Il voi mai vizita caci linkurile magazinelor sunt f. utile. Informatiile de la un brasovean sunt cu mult mai utile decat cele luate din Google!
Leave a Reply.
Author
Bârsan Ioan
Brașov - România
Categories
All
Bani Cu Facebook
Conspiratia Medicamentelor?
De 1 Iunie
De 8 Martie
De-ale Revolutiei.
De La Credință La Facebook și Apoi înapoi La Religie
Despre Blog/About Blog
Despre Facebook
Despre Naivități-Hoax-uri-Comunicare.
Educația?
Evenimentele Zilei
Hoții De La Rupea
Judecata Făcută De Mulțimi - De La Procesul Lui Iisus La Alegerile Actuale
Junii Brașovului
Mai Apartine Romania Romanilor?
Paste Fericit
Referendum 2012
Reteta Fericirii
Scrisoare...
Urare De Crăciun 2011
Urare De Crăciun 2012
Urare De Craciun 2014
Urare De Craciun 2015
Urare De Craciun Si An Nou 2017
Urare De Craciun Si An Nou 2018
Urare De Craciun Si An Nou 2019
Viața în Regimul Comunist
Archives
March 2020
November 2018
September 2018
April 2018
December 2017
September 2017
April 2017
March 2017
December 2016
December 2015
January 2015
December 2014
July 2014
March 2014
December 2012
August 2012
December 2011
November 2011
August 2011
May 2011
April 2011
October 2009
„Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna
să se facă tăcere în jurul
lui. Oamenii îți iartă multe, dar nu-ți iartă când le arați
cu degetul lașitatea.
Ei vor să pară nobili chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.”
Octavian Paler
Nu întotdeauna tăcerea e de aur, tăcerea e iscoditoarea neliniște a gândului uman.
Ea poate fi, pândă, pedeap-să, răspuns... sau zadarnica frământare a gândului uman. Tăcerea e întuneric ! Nu întotdeauna cuvintele sunt o soluție, important este: ce, cui, când și cum vorbim. Nu întotdeauna este o înţelep-ciune să spui ceea ce crezi, cuvintele pot deveni arme ! Dar, tăcerea, minciuna sau vi-clenia nu sunt tot arme? Sunt cele mai josnice arme și sunt caracteristice lașilor, a celor pierduți a celor care nu pot comunica din frica de a nu li se descoperi goliciunea, egoismul sau putrefacția rați-unii. Creatorul; Dumnezeu, Natura, ca energie, materie și inform-ație aflate într-o continuă tran-sformare; ne-a înzestrat, ca ființe evoluate cu inteligență, cu darul vorbirii pentru a deveni ființe spirituale. O ființă umană care nu-și poa-te exprima sentimentele, dorin-țele, crezurile, faptele sau dis-putele și nici nu este capabilă de argumentare, este o ființă umană cu handicap. O ființă mută, surdă sau oarbă, schi-monosită uneori prin automuti-lare. Iartă-mă mamă, tu ai tăcut toată viața și m-ai sfătuit și pe mine să fac la fel. Au fost alte vremuri, tot tulburi. Tăcerea însemna siguranță, li-bertate... O libertate a unei lumi în care realitatea se ascundea codată în tiparele rigide ale „limbajului de lemn” sau în cuvintele nerostite din spatele cenzurii, iar societatea se dorea multilateral dezvoltată... ! Eu am tăcut, am învățat și să ascult tăcerea, dar trebuia oda-tă ca din atâta tăcere să iasă și un strigăt și iată-l, eu nu am putut altfel. sau „Ceea ce-ți rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături.” Ileana Vulpescu sau „E mai bine să taci din gură şi să-i lași pe ceilalți să creadă că ești un prost, decât să vorbești și să înlături orice îndoială.” Mark Twaine |
„Nimeni nu-și va aminti de tine pentru gândurile tale secrete.
Cere-I lui D-zeu forța și înțelepciunea să le ex-primi.”
Gabriel Garcia Marquez